Principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în ultimele 24 de ore au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră. Polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 18 acțiuni și au intervenit la 80 de evenimente, dintre care 74 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
Polițiștii au constatat 161 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 80.000 de lei.
Pentru menținerea siguranței rutiere, 8 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, un certificat de înmatriculare a fost retras până la remedierea problemelor constatate.
