
Toate persoanele care vor sa-si construiasca locuinte, inclusiv la tara, vor fi nevoite sa angajeze un diriginte de santier care sa verifice calitatea lucrarilor, se arata intr-un act normativ publicat astazi in Monitorul Oficial. Cei care nu vor proceda in acest fel vor risca sa primeasca amenzi de pana la 10.000 de lei.
In momentul de fata, persoanele care vor sa construiasca locuinte – sau sa le modifice, modernizeze, repare, consolideze – trebuie sa aiba proiecte tehnice verificate si sa angajeze un diriginte de santier pentru controlarea lucrarilor, potrivit Legii nr. 10/1995. Actul normativ prevede ca, in mediul rural si in satele ce apartin oraselor, sunt exceptate de aceste reguli locuintele cu parter si parter plus un etaj si anexele gospodaresti.
Aceasta exceptie va fi eliminata, potrivit Legii nr. 177/2015 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, care a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 484/2.07.2015. Actul normativ se va aplica efectiv dupa 60 de zile de la publicare, adica din 31 august.
Concret, si cei care construiesc case la tara – sau care fac lucrari de interventie la locuintele existente – vor fi obligati sa angajeze diriginti de santier autorizati, chiar daca cladirea va avea doar parter sau parter cu un etaj. In plus, de verificarea calitatii lucrarilor se vor ocupa si responsabilii tehnici cu executia autorizati, care vor fi angajati de catre persoanele ce vor executa efectiv lucrarile.
„Verificarea calitatii lucrarilor executate pentru realizarea constructiilor si a interventiilor la constructiile existente, pentru care se emit (…) autorizatii de construire sau de desfiintare, este obligatorie si se efectueaza de catre investitori prin diriginti de santier autorizati, angajati ai investitorilor si prin responsabili tehnici cu executia autorizati, angajati ai executantilor”, scrie in actul normativ care urmeaza sa se aplice de la sfarsitul lunii august.
Pe deasupra, proiectele, executia lucrarilor si a constructiilor vor fi expertizate tehnic de catre experti tehnici atestati.
Persoanele care nu vor angaja un diriginte de santier pentru a verifica executia lucrarilor vor fi amendate cu sume cuprinse intre 5.000 si 10.000 de lei.
Proiectele tehnice vor fi controlate, inainte de a fi folosite, de catre verificatori atestati in acest sens. Verificatorii vor trebui neaparat sa fie alte persoane in afara de cele care au intocmit proiectele.
Cu toate acestea, proiectele tehnice nu vor fi verificate atunci cand este vorba delocuinte unifamiliale care au doar parter si de anexe gospodaresti ale persoanelor fizice, situate in mediul rural si in satele ce tin de municipii si orase. Aceeasi regula se va aplica si pentru constructiile provizorii ce nu necesita autorizatii de construire.
In cazul lucrarilor care vor fi facute fara ca proiectele tehnice sa fie verificate de specialisti atestati, amenzile aplicabile vor fi cuprinse intre 10.000 si 20.000 de lei.
Noua lege dispune ca investitorii sau proprietarii vor trebui sa vireze catre ISC suma echivalenta cu o cota de 0,5% din valoarea autorizata (fara TVA) a lucrarilor pentru realizarea locuintelor noi si a lucrarilor de interventie la casele existente.