
La data de 23 iunie a.c., la ora 21:50, poliţişti din cadrul Secţiei 3 de Poliţie Rurală Făurei l-au depistat în trafic, pe raza comunei Jirlău, pe un minor în vârstă de 17 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped fără a deţine permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.
Sâmbătă, 24 iunie a.c., la ora 15:20, poliţiştii au oprit în trafic, pe strada Şcolilor din municipiul Brăila, un autoturism ce circula cu o viteză ce depăşea limită legală admisă.
Procedând la oprirea acestuia, poliţiştii i-au solicitat conducătorului auto să le înmâneze documentele personale şi ale autoturismului, ocazie cu care acesta a afirmat ca nu are asupra sa permisul de conducere şi cartea de identitate, furnizându-le date false privind identitatea sa.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cel aflat la volan este un brăilean, în vârstă de 33 de ani, ce nu deţine permis de conducere.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Sâmbătă seara, la ora 19:00, poliţiştii l-au depistat în trafic, pe strada Grădinii Publice, pe un brăilean, în vârstă de 39 de ani, în timp ce conducea autoturismul având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 3 mai 2017.
Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei, unde i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 00:00, poliţişti ai Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru l-au depistat în flagrant, pe raza satului Colţea, comuna Roşiori, pe un tânăr în vârstă de 28 de ani, din satul Chichineţu, comuna Ciocile, în timp ce conducea un ciclomotor neînmatriculat, aflându-se și sub influenţa băuturilor alcoolice. Tânărul circula fără a deţine permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,55 mg/l.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.