
Duminică seara, de la ora 18.00, naționala de nandbal junioare U18 a României a câștigat finala campionatului mondial din Macedonia, învingând într-o manieră categorică naționala Germaniei, scor 32-21 (15-7).
Această generație de jucătoare născute în 1996-1997, din care a făcut parte și brăileanca Diana Axinte, dar care a absentat de la acest turneu final fiind considerată nerefăcută după ultima accidentare, a pierdut anul trecut o medalie la campionatele europene pentru că nimeni de pe banca României nu a știut că nu ar fi trebuit să piardă meciul decisiv pentru calificarea în semifinală, cu portugalia, la o diferență mai mare de două goluri, dar au pierdut la patru goluri, un joc în care erau favorite să-l câștige, dar pe care l-au tratat prea ușor. Atunci au pierdut cu Portugalia cu 21-25 și au terminat pe locul 6 la europene.
Fetele lui Aurelian Roșca au dominat meciul de la cap la coadă, fiind conduse o singură data pe tabela de marcaj, în minutul 1 când nemțoaicele au deschis scorul după două atacuri ratate ale româncelor. Avea să fie un simplu foc de paie pentru că tricolorele au marcat de 7 ori consecutiv și au trecut în avantaj 7-1 în minutul 13. Abia în minutul 16 au marcat nemțoiacele golul al doilea și forcingul a continuat și în minutul 21 au mărit avansul la 8 goluri, scor 11-3, cea mai mare diferență de scor înregistrată în prima repriză. La pauză s-a intrat la scorul de 15-7, cu un ultim gol marcat de Bianca Bazaliu în ultima secundă. Cristina Laszlo, Bianca Bazaliu și Lorena Ostase au fost alese în cel mai bun ”7” la acest campionat mondial.
După pauză, primele care au marcat au fost handbalistele Germaniei, dar româncele au menținut un avans de 8 goluri. Daniela Corban, handbalistă care în sezonul 2012-2013 a jucat pentru echipa de junioare II a LPS Brăila fiind împrumutată un an de la LPS Galați, a marcat de trei ori consecutiv și a dus România la 11 goluri avans, scor 23-21 în minutul 41. A urmat o perioadă de șapte minute în care România nu a marcat și a primit 3 goluri, dar în minutul 49 după golurile lui Laslo și Bazaliu România a ajuns iar să aibă 10 goluri avantaj. Pe final de meci româncele au făcut și spectacol, deși antrenorul Aurelian Roșca a rulat întreg lotul și jucătoarele care au jucat mai puțin au vrut să înscrie și ele în această finală. În final scorul a fost 32-21 (15-7) și România a devenit campioană mondială de junioare II, iar Bianca Bazaliu a devenit golgetera acestui campionat mondial cu 76 de goluri marcate.

Pentru România au evoluat în această finală: Mădălina Ion – 15 intervenții, Maria Roșca – 5 intervenții (portari); Bianca Bazaliu – 10 goluri (3 de la 7 m), lorena Ostase – 5, Cristina Laszlo -5, Daniela Corban -3, Dana Abed – Kader -2, Iulia Andrei -2, Alina Ilie -2, Alexandra Carașol -2, Sonia Vasiliu -1, Andreea Taivan, Oana Bucă, Alexandra Didiligan, Florentina Craiu și Florența Ilie.