Silviu Mares 1 iunie 2020

În ianuarie anul trecut s-a aprobat documentaţia tehnico-economică şi Documentaţia de Avizare Lucrări Intervenţii (DALI) pentru reabilitarea stadionului Progresul, din cartierul Vidin, iar o lună mai târziu o modificare la acest proiect. După aceasta urma că să se facă licitaţie pentru desemnarea unei firme care să înceapă lucrările de reabilitare a stadionului. Procedura nu a fost demarată, însă, nici până la ora actuală, pentru că încă se mai aşteaptă un aviz de la Agenția de Mediu, fără de care dosarul nu este complet.

În urmă cu mai bine de trei ani de zile, prin intermediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Brăila, între Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi Primăria Brăila s-a semnat un protocol de colaborare în vederea realizării unui proiect prin care stadionul Progresul să fie reabilitat. Până acum, s-a semnat doar acordul de colaborare nu şi cel al începerii  lucrărilor. Pe scurt, în acest proiect investiţional, Primăria Brăila trebuie să construiască vestiarele, tribuna şi celelalte anexe obligatorii ca baza sportivă să poată fi omologată cel puţin la nivelul Ligii a 3-a, iar FRF să monteze suprafaţa de joc cu gazon sintetic. Valoarea proiectului fiind de aproape 5,5 milioane lei cu tva. Durata de realizare a fost setată la 18 luni.

Consilierul PNL Adrian Tabarac l-a întrebat în ședința CLM pe primarul Marian Dragomir care este stadiul acestui proiect și dacă are în vedere să ia măsuri pentru asigurarea pazei pentru că acel stadion a devenit un focar de infecție, oameni ai străzii care își fac veacul în fostele vestiare și săli de forță, iar pompierii intervin foarte des pentru stingerea unor incendii provocate de aceștia.

Primarul Marian Dragomir a spus că există o divergență privind punerea în practică a acestui proiect deoarece Agenția pentru protecția Mediului consideră că acel teren este ”spațiu verde” și nu își dă deocamdată acordul în vederea modernizarea lui cu suprafață sintetică de joc așa cum prevede acordul cu Federația Română de Fotbal.

”Noi am explicat și am depus documente în acest sens, prin care am dovedit că în documente suprafața respectivă de joc nu este inventariată ca spațiu verde, ci ca teren, curți, construcții. Urmează ca Agenția de Protecția Mediului să analizeze documentele care privesc modul în care este înscris acest teren ca și curți, construcții și că nu este înscrisă ca spații verzi. Așteptăm să se elibereze avizul și abia apoi putem facem următoarele etape.” a spus primarul Marian Dragomir.

De precizat că astfel de proiecte au mai fost și în alte localități din țară, unde deja au fost finalizate lucrările și terenurile au fost date în folosință.

Comentarii