Efectivele de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila vor fi prezente la evenimentele cultural-artistice și sportive care vor avea loc pe parcursul întregului sfârșit de săptămână, atât în municipiu cât și în județ, pentru a preveni, descuraja și combate faptele antisociale, intervenind atunci când situația o impune.
Jandarmii vor asigura măsuri de ordine publică, și vor avea grijă ca toți participanții să petreacă în siguranță la următoarele evenimente:
-în intervalul 23–25 august a.c., pe Stadionul Municipal Brăila se vor desfășura etapele Campionatului Național Individual de Seniori la DIRT-TRACK;
-în data de 25 august a.c. în zona Căminului Cultural din Comuna Frecăței se vor desfășura manifestări cultural-artistice și “Târgul de produse tradiționale” cu prilejul “Zilei Comunei Frecăței”. Evenimentul va fi urmat de un foc de artificii.
-în data de 25 august a.c. în Comuna Bărăganul va avea loc evenimentul “S-au unit legendele”, manifestare cultural-artistică desfășurată în cadrul Caravanei “Romi pentru România”.
Recomandări pentru participanții la evenimentele din acest weekend:
-fiți vigilenți în locurile aglomerate și aveți grijă de obiectele personale;
-dacă veți veni la evenimente însoțiți de copii, acordați-le o atenție deosebită pentru a evita situațiile de rătăcire;
-adoptați un comportament civilizat și evitați implicarea în conflicte de orice natură.
Jandarmii vir fi pregătiți să acționeze prompt pentru rezolvarea oricăror evenimente sesizate sau semnalate, fie direct, fie prin apelarea numărului unic de urgență 112, așadar nu ezitați să le solicitați sprijinul ori de câte ori aveți nevoie.

