Principalele misiuni desfășurate de polițiști în data de 1 iunie a.c. au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră. Polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 15 acțiuni și au intervenit la 39 de evenimente, dintre care 33 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
Polițiștii au constatat 97 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 25.000 de lei.
Pentru menținerea siguranței rutiere, doi șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.
În total, sâmbătă, 1 iunie 2024, pe raza județului Brăila, au fost semnalate 19 posibile infracțiuni.
La data de 1 iunie a.c., în intervalul orar 17:00-01:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca, Făurei și Însurăței sprijiniți de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanța și I.J.J. Brăila au desfășurat razii de amploare în zona de competență pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea infracțiunilor economico-financiare, a celor săvârșite cu violență, dar și activități pentru depistarea celor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
În cadrul raziilor au fost verificate mai multe societăți comerciale, legitimate 235 de persoane, controlate 98 de vehicule, șoferii acestora fiind testați cu aparatele din dotare.
În misiunea lor de a asigura liniștea cetățenilor, polițiștii au constatat 53 de fapte antisociale pentru care au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 31.150 de lei. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 4 permise de conducere și au ridicat 3 certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunilor desfășurate sâmbătă seara, la ora 19:00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 22 în localitatea Comăneasca, comuna Tudor Vladimirescu, au observat un autoturism ce se deplasa haotic căruia i-au efectuat semnal regulamentar de oprire. Autoturismul nu a oprit la semnalul polițiștilor continuându-și deplasarea până în dreptul unui imobil în curtea căruia șoferul a încercat sa fugă.
Polițiștii au identificat persoana în cauză, fiind vorba de un tânăr de 28 de ani, din localitatea Comăneasca, comuna Tudor-Vladimirescu. Fiind verificat în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 1 iunie, la ora 20:30 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe DJ 221, în localitatea Râmnicelu a fost lovită un partea din spate de un alt autovehicul, rezultând doar pagube materiale.
La fața locului polițiștii au identificat șoferul celuilalt vehicul, fiind vorba de un bărbat de 38 de ani, din localitatea Râmnicelu.
Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero.
De asemenea, în urma verificării în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea fără permis de conducere.



