Ziarista Miruna Cajvaneanu de la Hotnews.ro i-a luat un interviu scriitorului Mircea Cartarescu. Vi-l prezentam, integral, in speranta ca voi, intelectualii braileni, nu va veti mai simti singuri printre brutele din politica si administratie, iar… ceilalti… vor intrezari, macar pentru o clipa, lumina Spiritului. Si, poate, vor fi un pic mai fericiti…
Scriitorul Mircea Cartarescu a primit in ianuarie prestigiosul premiu Tormenta pentru Nostalgia – cea mai buna carte straina tradusa in limba spaniola si spune ca se bucura pentru distinctie, „dar nu m? socotesc un scriitor mai bun pentru asta”.
Legat de nostalgicii lui Ceausescu, scriitorul spune ca „cei care s-au n?scut în comunism pot fi nostalgici dup? copil?ria lor între Trabanturi ?i eugenii, dup? o lume disp?rut?, dar trebuie s? fii imbecil s? ai nostalgia lui Ceau?escu ?i-a sistemului comunist”. Mircea Cartarescu face o radiografie a societatii, spunand ca „România e în deriv?, statul de drept e asediat, justi?ia e gata s? cedeze”.
Reporter: Cum a?i primit anun?ul premiului spaniol? Care au fost primele gânduri, primul sentiment la aflarea ve?tii despre un premiu care se adaug? unui ?ir lung de recunoa?teri, mai ales în str?in?tate?
Mircea Cartarescu: ?tiam de mai mult timp c? sunt nominalizat la acest premiu, dar nu mi-am f?cut griji, c?ci contracandida?ii mei erau doi enormi scriitori, John Irving si Richard Ford. A?a c? am fost foarte relaxat tot timpul. La fel sunt ?i acum, dup? ce l-am primit. Un premiu este un premiu, nu o gaur?-n cer. M? bucur c? l-am primit, dar nu m? socotesc un scriitor mai bun pentru asta. Important e c? a fost dat de un juriu format din critici spanioli de prim? mân?.
Reporter: Exist? o recunoa?tere literar? pe care a?i dori s? o obtine?i? Nu m? refer la premii, ci la orice fel de feed back.
Mircea Cartarescu: M? intereseaz? o singur? recunoa?tere: a propriului meu ochi critic. Niciunul nu e mai neiert?tor. A? vrea s? ajung într-o zi s?-mi spun iar??i: da, pagina asta mi-a ie?it cum trebuie. Nu cred c? mi s-a întâmplat asta de mai mult de câteva ori în via??. M? bucur, de asemenea, când se-ntâmpl? s? fiu oprit pe strad? de câte cineva care-mi spune c? m-a citit ?i c? o carte de-a mea a-nsemnat mult pentru ea sau pentru el.
Reporter: Cartea se intituleaz? “Nostalgia”- în ultimii ani, cel mai frecvent s-a vorbit de “nostalgicii lui Ceau?escu”. Ce p?rere ave?i despre cei care îi duc dorul fostului dictator?
Mircea Cartarescu: Nostalgia e un sentiment fundamental al oamenilor dintotdeauna, care-?i v?d via?a ruinat? de trecerea timpului, f?r? putin?? de reîntoarcere. Cei care s-au n?scut în comunism pot fi nostalgici dup? copil?ria lor între Trabanturi ?i eugenii, dup? o lume disp?rut?, dar trebuie s? fii imbecil s? ai nostalgia lui Ceau?escu ?i-a sistemului comunist. Ai fi ca un fost pu?c?ria? eliberat dup? decenii de închisoare ?i care tânje?te dup? patul de scânduri ?i g?leata din col?. Cartea mea n-are nici o leg?tur? cu genul ?sta de nostalgii.
Reporter: Când e vorba de c?r?i traduse într-o limb? pe care o cunoa?teti, exist? o colaborare cu traduc?torul, spre exemplu citi?i mai multe variante ?i alege?i una?
Mircea Cartarescu: Nu, de obicei nu citesc traducerile c?r?ilor mele, fiindc? nu-mi place s?-mi recitesc c?r?ile nici în române?te. În plus, nu cunosc cele mai multe limbi în care am fost tradus. Colaborarea mea cu traduc?torii se bazeaz? pe încredere. ?tiu c? sunt cei mai buni, nu m?-ndoiesc c? pot s? fac? un text s? sune conving?tor în alt? limb?. De obicei, la un punct sau altul al procesului de traducere, ei îmi trimit seturi de întreb?ri ?i nel?muriri. Le r?spund prompt ?i lucrul merge mai departe.
Reporter: Recent, doi poe?i români, Dan Sociu ?i Andrei Dosa au refuzat un premiu oferit de ICR pentru “Cea mai bun? carte de poezie 2013”. Cum privi?i acest gest? Exist? „premii” ?i „premii”?
Mircea Cartarescu: Bineîn?eles c? exist? premii ?i premii. Unele care te onoreaz?, altele care te dezonoreaz?. Am aprobat în sinea mea atitudinea celor doi poe?i. De fapt, ICR nu mai exist? cu adev?rat, a fost distrus cu cinism de o putere imoral? ?i acultural?. Refuzul poe?ilor de a lua premiul ICR a trecut mai departe de critica acestei institu?ii, a?a cum e ea azi, ?i s-a-ndreptat c?tre aceast? putere discre?ionar? cuprins? de un fel de nebunie colectiv?.
Reporter: Într-un interviu a?i spus c? „În 2013, ICR-ul nu mi-a mai pl?tit nici m?car o singur? c?l?torie sau traducere”. Tonul p?rea unul amar. E un repro? adresat institu?iei?
Mircea Cartarescu: Nici pomeneal?, m? refeream la cei care ne-au acuzat, pe mine ?i pe al?i autori, c? ne-am b?gat mâna pân? la cot în banii publici pentru c? ICR ne-a finan?at c?l?torii ?i traduceri, în loc ca banii s? se duc? la pensionari. Eu personal am fost acuzat c? am fost construit artificial de ICR ?i c? f?r? banii acestei institu?ii n-a? fi fost nimic. Dar în 2013 am avut mai multe prezen?e în str?in?tate ?i mai multe traduceri decât înainte, de?i ICR n-a mai vârât nici un ban în imaginea mea. Eu n-am nevoie s?-mi pl?teasc? cineva drumurile sau traducerile. Dar datoria statului român, prin institu?iile sale culturale, e s? finan?eze ?i s? promoveze cultura actual?, s? contracareze prin ea imaginea de s?lbatici ai Europei pe care-o avem, pe drept sau pe nedrept, în afar?. Asta – ?i mult mai mult – a f?cut ICR timp de ?ase ani, pân? când a fost, practic, desfiin?at.
Reporter: Care este raportul, în România actual?, dintre cultur? ?i institu?ii, dintre cultur? ?i politic??
Mircea Cartarescu: Azi România e în deriv?, statul de drept e asediat, justi?ia e gata s? cedeze. Suntem cu to?ii în mâinile unor incon?tien?i care ne vor scoate din Europa ?i, în general, din lumea civilizat?. Mai are rost s? vorbim de cultur?? Cu un Gigel agramat ministrul culturii? Cu fostul director-calorifer al ICR? Cu zecile de ignoran?i ce se ocup?, chipurile, de cultur? din conducerea posturilor de radio, ale canalelor de televiziune ?i ale ziarelor? Politica USL, în acest moment, e v?dit anticultural?, dar ?sta e unul dintre p?catele ei minore. Grav e c? politica româneasc? a ajuns pe mâinile unor indivizi care dau foc lumii ca s? scape de pu?c?rie.
Reporter: În ultimul timp, contrar celor dou? cazuri de care am amintit, mul?i intelectuali români au ales s? stea departe de scena public?. Gabriel Liiceanu a vorbit acum câteva zile despre o stare „de oboseal? ?i lehamite”. Exista impresia ca ?i dumneavoastra sta?i deoparte de via?a public?. În viitorul apropiat va fi la fel?
Mircea Cartarescu: Compara?ia nu are nici un temei. Nimeni nu a ”ales” s? stea deoparte, intelectualii au fost îndep?rta?i brutal, începând cu iulie 2012, din via?a public?. E unul dintre fenomenele cele mai semnificative ale acestei epoci cum nu credeam s? mai prind. Campaniile concentrate de murd?rire ?i def?imare a intelectualilor din spa?iul public au dep??it orice limit? imaginabil?. Un intelectual poate înfrunta la nevoie glontele, dar nu-i po?i cere s? accepte, oricare-ar fi cauza, s? fie scufundat, zi de zi ?i ceas de ceas, într-o cistern? de excremente. Acestea sunt metodele folosite, spre deliciul multor cet??eni, împotriva celor ce lupt? cu arma ideilor ?i a cuvintelor. Am fost ani de zile murd?rit, chiar ?i de colegi ai mei, scriitori, pentru credin?ele mele. Mi-a ajuns ?i mie, cred c? am ?i eu dreptul s?-mi scriu c?r?ile în lini?te.
Reporter: Dac? a?i fi s? compara?i România de azi cu o femeie, cum a?i descrie-o?
Mircea Cartarescu: Ca pe o doamn? T. care s-ar întoarce la cojoc ?i broboad?.
Reporter: Acum câteva zile, peste tot au fost organizate manifest?ri dedicate lui Eminescu. Ce p?rere ave?i despre opera lui Eminescu, nu m? refer doar la cea poetic?, ci ?i la cea publicistic?? Care sunt primele versuri ale sale care v? vin în minte?
Mircea Cartarescu: Eminescu e atât de integrat în setul de valori al românilor, încât devine tot mai dificil s? vorbe?ti despre el ca despre un simplu poet. Chiar dac?-l admiri sincer ca scriitor, nu po?i s? nu te sim?i incomodat de abandonarea colectiv? a spiritului critic în ceea ce-l prive?te, de transformarea admira?iei pe care-o merit? în adula?ie oarb?, care nu mai are nevoie de dovezi ?i de contactul cu textele. Lucru ciudat, c?ci tocmai spiritul critic junimist l-a descoperit pe poet. Ar fi trebuit s?-i l?s?m lui Alecsandri rolul de poet na?ional, dac? vrem neap?rat unul. Lui i se potrive?te cu adev?rat. Eminescu ar fi trebuit s? r?mân? un poet cunoscut ?i iubit de un mic grup de rafina?i, departe de manipul?rile ideologice, de na?ionalisme ?i comemor?ri rituale.
Reporter: O m?rturisire personal?. Acum trei zile, citeam “Mendebilul” în române?te, o prieten? pianist? mi-a adus cartea cadou, din România. Am ie?it pe strad? ?i aveam un sentiment de bucurie. A tr?i într-o societate care eticheteaz? românii a priori în mod negativ, î?i d? câteodat? un sentiment de frustrare, cu care trebuie s? lup?i. În acel moment, pe strad?, sentimentul, momentan, disp?ruse.
Mircea Cartarescu: Sunt un autor român, n-am nici o problem? cu asta, de asemenea n-am nici o problem? s? tr?iesc în România. Nu mi-a fost niciodat? ru?ine, în str?in?tate, nici de na?ionalitatea mea, nici de compatrio?ii mei. Nu împart oamenii dup? na?ionalitate, sex, vârst? sau ras?. Pentru mine exist? doar oameni buni ?i oameni r?i. ?i chiar ?i cei r?i sunt uneori a?a din ghinionul de-a fi crescut în medii primitive, fapt valabil pentru mul?i români.
Reporter: Intelectualii ajut? la schimbarea sau crearea unei imagini mai mult decât presa sau politicienii, e adev?rat? Ce p?rere ave?i despre vehicularea unei expresii de care câteodat? se face abuz: “mândria de a fi român”? În ce m?sur? v? recunoa?te?i în aceast? expresie?
Mircea Cartarescu: Se face abuz de aceast? expresie tocmai pentru c? nu are acoperire. Dac? românii ar fi cu adev?rat mândri de ei în?i?i expresia nu s-ar mai folosi. În realitate, românii au unul dintre cele mai sc?zute niveluri ale stimei de sine dintre toate na?iunile lumii. Se consider? ultimii oameni, dar asta nu-i împiedic? s? duc? mai departe, genera?ie dup? genera?ie, distrugerea de sine, de parc-ar vrea s? ajung? într-adev?r ultimii, ca s? se poat? ?i ei defini cumva. În contextul ?sta, renun?area la cultur? e sinuciga??. Era singura, firav?, surs? de stim? de sine, era mândria de a fi cona?ionali cu Brâncu?i, Cioran, Enescu, Ionescu, Mircea Eliade ?i al?i români celebri. Azi prefer?m s? ne minimaliz?m ?i s? ne înjur?m arti?tii: m? tem c? vom suporta consecin?ele înc? ni?te decenii.
Sursa: Hotnews.ro