
În baza planului aprobat de ministrul afacerilor interne s-a dispus ca poliţiştii să acţioneze, suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale, pentru ca cetățenii să petreacă sărbătoarea Învierii Domnului în siguranță.
Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte de sărbătorile pascale.
În această perioadă nu au fost înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă se situează sub media ultimilor ani.
De asemenea, numărul accidentelor de circulație și al persoanelor rănite sau decedate în astfel de accidente este mai mic față de anii trecuți, reliefând faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de Poliția Română și-au atins scopul.
Aceste rezultate se datorează şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite responsabile în această perioadă.
În zilele de 1 şi 2 mai, pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii brăileni au aplicat 183 de sancţiuni, în valoare totală de 74.755 de lei. Astfel, poliţiştii au aplicat 69 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 104 sancţiuni contravenţionale, 54 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi două pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Totodată, poliţiştii au retras un certificat de înmatriculare şi au reţinut 24 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 4 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 14 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.
Polițiștii se vor afla și astăzi pe principalele drumuri naţionale din judeţ, având în vedere condițiile meteo nefavorabile, şi vă recomandă să conduceți cu maximă atenție și prudență.
