Silviu Mares 5 august 2020

Medicul veterinar Mihai Isvoranu a spus într-o conferință de presă că doar prin educație românii pot trece peste acest virus care nu ne dă pace de aproape 5 luni.

”Până la urmă trebuie să învățăm să trăim cu acest virus. Până se va scoate un vaccin pe piață noi trebuie să ne păzim” a spus Isvoranu.

Acesta a atras atenția că protecția în fața acestui virus ne poate feri să ajungem în spitalele care nu oferă condițiile necesare. Acesta a făcut referire la faptul că în spitalele din România există un grup sanitar la 12 paturi, ceea ce nu este normal într-o epocă modernă.

”Vom trece prin educație peste această pandemie. Vom trece apărându-ne singuri și respectându-i pe ceilalți de lângă noi, astfel încât, dacă suntem bolnavi, să nu le dăm altora virusul, dar e important să nu luăm noi” a spus Mihai Isvoranu, candidatul Alianței USR-PLUS la primăria Brăila.

Comentarii