În urma întâlnirii organizate ieri cu toate părțile implicate în organizarea partidei Dacia Unirea Brăila – Oțelul Galați, programată duminică 30.05.2021, de la ora 15:00, pe stadionul din Însurăței, în transmisiune directă pe Digisport 1 și Look Sport, s-au luat unele decizii privind accesul publicului în tribune la acest meci.
Astfel, s-a din cauza capacității reduse a locurilor din stadion, vor fi emise de către clubul organizator un număr de maxim de 100 invitații CU TITLU GRATUIT pentru acces în incinta stadionului.
Aceste 100 de locuri se vor repartiza astfel:
5 % vor fi puse la dispoziția clubului oaspete, conform protocolului în vigoare;
50 % vor fi distribuite către suporterii gazdă prin intermediul Asociației Suporterilor DUB;
45 % rămân la dispoziția clubului organizator (oficialități, sponsori, parteneri etc.)
Accesul se vă face OBLIGATORIU cu respectarea tuturor prevederilor protocolului medical în vigoare, prevederi pe care le vom reaminti pe pagina clubului, iar spectatorii se vor așeza doar pe scaunele marcate corespunzător, cu respectarea distanței impuse de autorități (1,5 m).
Îîncepând de astăzi se fac liste preliminare de înscriere. Doritorii, suporteri brăileni care îndeplinesc condițiile de acces – pot trimite e-mail ce va conține nume-prenume către secretariat@daciaunireabraila.ro.
Începând cu data de joi 27.05.2021, invitațiile vor putea fi ridicate de la sediul clubului Dacia Unirea Brăila, cu verificarea documentelor menționate.