Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila vor asigura măsurile de ordine publică în localitatea Viziru, sâmbătă, 01 iulie 2023, cu ocazia Zilei Comunei.
Patrulele de jandarmerie se vor afla în zona desfășurării programului artistic dedicat acestui eveniment, pentru siguranța publicului care va fi prezent pe stadionul din localitate.
Jandarmii brăileni vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale care s-ar putea produce în proximitatea locului de desfășurare a manifestărilor artistice. Le vor fi alături efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” al Județului Brăila.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, recomandăm participanților:
• Să evite conflictele de orice natură;
• Să supravegheze cu atenție copiii, deoarece aceștia din urmă se pot rătăci;
• Să respecte recomandările forțelor de ordine.
La nevoie, solicitați cu încredere sprijinul echipajelor aflate în teren ori apelați numărul unic de urgență 112.