Având în vedere că ne aflăm într-o perioadă în care gripa și coronavirusul sunt în prim planul atenției publice, Inspectoratul Şcolar Judeţean a solicitat cadrelor didactice să limiteze deplasările în afara şcolilor şi a activităţilor care presupun aglomerări de persoane.
Cei care urmau să plece în străinătate în cadrul proiectelor Erasmus, ISJ Brăila face recomandarea să abandoneze călătoriile, bineînţeles cu acordul tuturor instituţiilor implicate. O altă activitate supusă măsurilor de prevenţie este programul săptămâna “Şcoala Altfel” pe care, de obicei, unităţile de învăţământ o programează la finele lunii martie. Activităţile din cadrul programului se vor desfăşura în şcoală, şi nu în afara acesteia, în locuri aglomerate.
“În fiecare zi, şcolile sunt verificate de inspectorii IŞJ, în sensul că vrem să ne asigurăm că apa şi săpunul nu lipsesc din nici o școală din județ. Spălatul pe mâini e una dintre cele mai importante măsuri de prevenire a îmbolnăvirii de gripă şi chiar a coronavirusului. Vreau ca lumea să înţeleagă că toate aceste măsuri sunt luate pentru a preveni îmbolnăvirea şi nu trebuie să se creeze panică. În această perioadă s-a luat decizia suspendării cursurilor la o clasă de la Școala Al. I. Cuza din municipiu, deoarece au fost raportate 3 cazuri de gripă în rândul elevilor”, a spus inspectorul general Viorel Botea.
Acesta a adăugat că sunt monitorizate situaţiile copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate, în special cei plecaţi în Italia, fiind câteva situații în care avem elevi izolați la domiciliu.
Totodată, Botea a spus că fazele județene ale Olimpiadelor şcolare se vor desfăşura ca de obicei, singura noutate fiind prezenţa unui asistent medical, care va verifica starea de sănătate a elevilor