Jandarmii brăileni vor asigura măsurile de ordine publică la două meciuri de handbal ce se vor desfășura în perioada imediat următoare, în municipiul Brăila.
Astfel, echipajele de jandarmerie vor fi prezente duminică, 28 ianuarie, în zona Sălii Polivalente „Danubius”, acolo unde se va desfășura meciul de handbal feminin din cadrul Campionatului Național de Tineret dintre echipele HC Dunărea Brăila (tineret) și Știința București (tineret), care se va juca de la ora 13.00.
Luni, 29 ianuarie, de la ora 17.00, aceeași locație va găzdui meciul de handbal feminin din cadrul Ligii Florilor Mol dintre echipele HC Dunărea Brăila și SCM Craiova, iar jandarmii vor fi, de asemenea, prezenți în proximitatea sălii polivalente, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică.
”Recomandăm spectatorilor să respecte măsurile luate de către organizatori și să evite conflictele de orice natură. La nevoie, puteți conta pe ajutorul echipajelor prezente în teren ori apelați numărul unic de urgență 112” transmit jandarmii brăileni.