
Duminică seara, în Sala Polivalentă din Craiova, au avut loc finalele la ”Centura de Aur – Nicolae Linca” – ediția 2015, competiție organizată cu sprijinul Primăriei Craiova, la care au participat sportivi din România și alte nouă țări.Delegația Serbiei a ajuns la Craiova după ce a avut loc ședința tehnică și tragerea la sorți a țintarului, iar reprezentantul AIBA nu a mai acceptat includerea sportivilor sârbi în competiție.
Calificat în finala categoriei 69 kg, după ce a trecut de Irinel Olaru și Lucian Sălăjeanu, pugilistul brăilean Marian Pița a fost declarat învins în finala cu Walid Said Mohamed (Egipt), decizie la puncte 3-0. După ce prima rundă a fost clar a egipteanului, în reprizele a doua și a treia Pița a echilibrat lupta. În ultima rundă brăileanul a avut un ușor avantaj, dar arbitrii judecători l-au dat învingător prin decizie unanimă pe egiptean. Astfel, pugilistul pregătit de George Perțea și Gigi Moise nu a câștigat pentru a doua oară consecutiv Centura de Aur, pe care o câștigase anul trecut.
La ediția din acest an în finalele Centurii de Aur au boxat 4 sportivi din România, trei la băieți și una la fete, dar doar doi au reușit să câștige finala. După meciul lui Pița, care a deschis gala finală, a urmat meciul Steluței Duță cu Snizhana Kholodkova din Ucraina. Multipla campioană a României a pierdut însă finala categoriei 47-51 kg. În al treilea meci al galei, Felix Cash (Marea Britanie) l-a învins pe Lee Dongyn (Coreea de Sud), în limitele categoriei 75 kg, adjudecându-și astfel Centura de Aur. La categoria 57 kg feminin, Natasha Shadrina (Rusia) a învins-o la puncte pe Iuliia Tsyplakova (Ucraina).
La categoria 81 kg, dinamovistul Andrei Arădoaie, campionul european de tineret anul trecut, l-a învins la puncte, decizie 2-1, pe Salah Orabi Abdelrahman (Egipt) și a câștigat Centura de Aur în primul an la seniori. A doua Centură de Aur câștigată de România la această ediție a fost câștigată de Cătălin Cristea, la categoria 91 kg. Sportivul de la CSM Târgoviște l-a învins în finală pe Stanislav Kutin (Ucraina), decizie la puncte, 3-0, realizând o frumoasă surpriză la această ediție a Centurii de Aur.
Celelalte rezultate ale galei finale a ”Centurii de Aur – Nicolae Linca”-ediția 2015, au fost:
Categoria + 91 kg: Kassem Issa Madian (Egipt) l-a învins pe Song Hwapyeong (Coreea).
Categoria 75 kg: Mariia Bova (Ucraina) a învins-o pe Natasha Gale (Marea Britanie).
Categoria 56 kg: Mahmoud Yehia Hesham (Egipt) l-a învins pe Ivan Soloviov (Ucraina).
Categoria 49 kg: Joe Maphosa (Marea Britanie) l-a învins pe Kim Wonko (Coreea).
Categoria 60 kg: Roland Garos (Ungaria) l-a învins pe Abdelaal Mahmoud (Egipt).
Categoria 52 kg: Blame Hyland (Marea Britanie) l-a învins pe Kim Inkiu (Coreea).
Categoria 64 kg: Aly Ahmed Eslam (Egipt) a câștigat în fața lui Lim Hyunchul (Coreea). Pugilistul egiptean l-a eliminat în primul tur pe Marian Vișan, celălalt pugilist de la CSM Brăila prezent la ediția din acest an a Centurii de Aur.
Astfel, la ediția din acest an România a obținut două locuri 1, două locuri 2 și 6 medalii de bronz din 20 de sportivi participanți.