
32 jucătoare importante din circuitul WTA de tenis ale momentului se reunesc în perioada 5-13 iulie la București, la BRD Bucharest Open, primul turneu WTA organizat în România, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului și BRD Groupe Societe Generale și dotat cu premii in valoare de 250.000 de dolari.
România este reprezentată la nivel înalt în competiția WTA, 8 dintre cele 32 de jucătoare de pe tabloul principal fiind românce: Simona Halep (poziția 3 WTA), Monica Niculescu (poziția 67 WTA), Irina-Camelia Begu (poziția 81 WTA), Alexandra Cadanțu (poziția 83 WTA), Alexandra Dulgheru (poziția 104 WTA). Lor li se alătură și deținătoarele celor trei wild-card-uri oferite în cadrul turneului: Andreea Mitu, Cristina Dinu și Raluca Olaru.

Meciurile de pe tabloul principal vor începe luni, 7 iulie, vor oferi un spectacol sportiv de excepție iubitorilor de tenis, tabloul principal de joc anunțând confruntări la cel mai înalt nivel competițional.
Simona Halep, cap de serie numărul 1 și principala favorită a turneului o va întâlni pe Kristina Mladenovic (poziția 107 WTA). Roberta Vinci, cap de serie numărul 2 va întâlni tot o româncă în Primul Tur la Simplu, pe Alexandra Dulgheru.
Sâmbătă s-au jucat meciurile din calificări, unde au jucat și alte 6 românce, dar din păcate niciuna dintre ele nu a trecut de primul tur al calificărilor. Elena Bogdan (640 WTA), câștigătoare a turneului ITF de la Galați din urmă cu două săptămâni, a pierdut în două seturi, 2-6/2-6, cu olandeza Kiki Bertens (86 WTA), principala favorită a calificărilor. Patricia Maria Țig (371 WTA) a pierdut tot în fața unei olandeze, Indy de Vroome (194 WTA), scor 0-6/1-6, iar Ioana Loredana Roșca (672 WTA) a luat un set cu norvegianca Ulrikke Eikeri (227 WTA), scor 3-6/7-6/5-7.
Cristina Ene (1092 WTA) a cedat în fața jucătoarei chiliene Daniela Seguel (265 WTA) în două seturi, scor4-6/ 2-6, în timp ce Georgia Andreea Crăciun a juca contra ucrainencei Olga Savchuk (202 WTA), în fața căreia a pierdut în trei seturi, 2-6/ 7-5/2-6. Ioana Ducu (1007 WTA) a cedat și ea în fața bulgăroaicei Aleksandrina Naydenova (344 WTA), după ce a caștigat primul set cu 6-2, le-a pierdut pe următoarele două cu 6-3, 6-3.
Simona Halep a avut ghinion la tragerea la sorți a turneului de la București. În prima runda, Halep o va întâlni pe franțuzoaica Kristina Mladenovic, care a eliminat-o în ianuarie anul acesta în primul tur la turneul de la Paris, când Kristina a câștigat în două seturi, 7-6, 6-4. Întâlnirea dintre cele două va avea loc miercuri, 9 iulie.
Programul din primul tur al turneului de la București pentru celelalte jucătoare din România este următorul:
Monica Niculescu – Klara Koukalova (Cehia)
Andreea Mitu – Katarzyna Piter (Polonia)
Cristina Dinu – Nadia Kicenok (Ucraina)
Raluca Olaru – Karin Knapp (Italia)
Alexandra Cadanțu – Petra Cetkovska (Cehia)
Irina Begu – jucătoare venită din calificări
Alexandra Dulgheru – Roberta Vinci (Italia)