PNL Brăila a organizat luni, 1 noiembrie, o conferință de presă, după ce au depus la Judecătoria Brăila o întâmpinare însoțită de peste 10.160 de semnături pentru scăderea prețului la apa potabilă livrată în municipiul Brăila.
”Astăzi este o zi importantă pentru PNL Brăila: am început demersurile privind procesul prin care contestăm tariful exagerat al prețului la apa potabilă în municipiul Brăila, după ultima majorare. Alături de colegii mei liberali am depus cererea de chemare în judecată la Judecătoria Brăila.
Ne ținem de cuvânt și vom merge până la capăt cu această luptă în instanță, pentru binele brăilenilor care sunt obligați să plătească majorări nejustificate de tarif, pe care conducerea Companiei de Utilități Publice Dunărea și a ADI Dunărea le decid după cum consideră ele de cuviință.
Suntem pentru modernizarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă potabilă în județ, suntem pentru accesarea de fonduri europene în acest scop, dar nu suntem dispuși să înghițim gogoșile PSD și să credem că acea majorare nesimțită a tarifului apei potabile este necesară doar pentru returnarea împrumutului făcut de CUP Dunărea pentru cofinanțarea investițiilor în rețeaua de apă potabilă a județului. Noi considerăm că majorarea de care vorbim acoperă mult mai mult decât atât și vrem ca cei de la CUP să înceteze să-și mai bată joc de brăileni” a declarat astăzi președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa.
Potrivit datelor raportate la nivel național, în luna octombrie 2023, brăilenii plăteau cel mai mare tarif din țară la furnizarea apei potabile. Atât președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, cât și primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, au încercat să spună că nu este adevărat, dar ei invocau că prețul apei cumulat cu cel al canalizării pentru apa consumată, nu este cel mai mare din țară, ceea ce este cu totul altceva.