După plecarea lui Kanaval la Rapid București, HC Dunărea Brăila a transferat două jucătoare care au evoluat la echipa giuleșteană în sezonul recent încheiat. Din sezonul 2025-2026 Lara González Ortega și Andjela Janjusevic vor îmbrăca tricoul echipei brăilene.
Lara Gonzalez Ortega, născută pe 22 februarie 1992, joacă pe postul de inter stânga și joacă mai mult pe faza defensivă. Ea a venit în România în 2023 și a jucat două sezoane pentru Rapid București, după ce a mai evoluat la CB Elche, Metz, Siofok, Esbjerg, Besancon și Paris 92. A fost componentă a naționalei Spaniei, pentru care a jucat 181 de meciuri și a marcat 186 de goluri și are în palmares o medalie de argint la Campionatul European din 2014 și o medalie de argint la Campionatul Mondial din Japonia 2019.
În sezonul 2024-2025 din Liga Florilor, Lara Gonzalez a marcat 20 de goluri pentru Rapid și a avut 16 mingii interceptate în apărare.
Interul dreapta de la Rapid, sârboaica Andjela Janjusevic, născută pe 15 iunie 1995, va juca din sezonul 2025-2026 la Dunărea Brăila. Joacă pe postul de inter dreapta și a venit prima dată în România în anul 2020, la Gloria Buzău, unde a jucat un sezon, după care a plecat în Ungaria, la Siofok. În noiembrie 2022 s-a întors în românia, unde a jucat pentru Rapid București. Este componentă a naționalei Serbiei, cu care a jucat anul trecut la Campionatul European, la care naționala sârbă a fost eliminată din faza grupelor în care Janusevic a macat 21 de goluri în 3 meciuri, 7 dintre acestea în partida cu România. Janusevic este câștigătoare a Cupei EHF cu Siofok, în 2019. În sezonul 2024-2025 din Liga Florilor, a marcat 112 goluri în 25 de meciuri jucate, dintre care 11 în cele două meciuri cu Dunărea Brăila, fiind pe locul 12 în clasamentul golgheterilor din Liga Florilor.