Rezultatele înregistrate în sesiunea iunie 2025 a Evaluării Naționale (EN VIII) au fost publicate astăzi, 3 iulie, ora 12:00, pe ► site-ul dedicat, pe site-urile inspectoratelor școlare județene și în unitățile de învățământ/centrele de examen. Rezultatele au fost afișate/publicate pe baza codului unic alocat și comunicat fiecărui candidat, în acord cu prevederile specifice din Regulamentul general privind protecția datelor personale (GDPR).
În județul Brăila promovabilitatea (procentul mediilor mai mari de 5.00) a fost de 89,3%. Brăila s-a clasat astfel pe locul 2 pe țară, după județul Cluj. La nivelul Brăilei s-a înregistrat o singură medie de 10, a unui elev de la Școala gimnazială Mihai Eminescu. Din totalul de 2.013 elevi înscriși, s-au prezentat la ambele probe un număr de 1.842 absolvenți de clasa a VIII-a. Un elev de la școala din comuna Victoria nu s-a prezentat la proba de limba și literatura română, dar s-a prezentat la matematică, iar alți doi absolvenți s-au prezentat doar la proba de limba și literatura română.
În județul Brăila a fost o singură medie de 10, 75 medii cuprinse între 9,50 și 9.99, iar, la polul opus, cu medi între 1.00 și 4.99 au fost 197 de elevi. La limba română au fost 6 note de 10, iar la matematică au fost 14 note de 10.
Lucrările scrise pot fi vizualizate astăzi, între orele 14:00 – 18:00, interval în care pot fi depuse și contestațiile. Acest proces se derulează și în perioada 4 – 5 iulie.
Elevii pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, potrivit procedurii aprobate de către Comisia Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, elevii trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor, însă în situația în care se optează pentru contestarea notei/notelor, elevii completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că sunt informați cu privire la faptul că nota rezultată în urma reevaluării poate modifica nota inițială, prin creștere sau descreștere, după caz. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor.
Rezultatele finale vor fi afișate joi, 10 iulie.
