Actualitate

Jucătorii de la Rapid București întâmpinați de un grup de fani brăileni

Jucătorii de la Rapid București întâmpinați de un grup de fani brăileni

Jucătorii echipei Rapid București au sosit în această seară la Brăila, unde va juca duminică, de la ora 11.00, cu Sportul Chişcani, în etapa cu numărul 20 a Ligii a 3-a, seria a II-a. Elevii lui Daniel Pancu au făcut deplasarea la Brăila cu trenul, care a pornit la ora 15.23 din Gara de Nord. și au ajuns în jurul orei 19.30 în Gara Brăila. Giuleştenii au fost așteptați în gară de un grup de fani rapidiști din Brăila. 

Membrii ”Rapid fans – Brăila” și-au salutat favoriții și apoi i-au însoțit până la hotelul unde sunt cazați și s-au fotografiat cu aceștia.

George Marchidanu, unul dintre fanii rapidiști din Brăila, a spus că speră ca mâine să fie cât mai mulți spectatori în tribunele stadionului Municipal din Brăila, unde va veni principala favorită la promovarea în liga a 2-a din seria a II-a a Ligii a 3-a, și una dintre cele mai iubite echipe din țară, indiferent de liga în care a evoluat, Rapid București.

Suporterii Rapidului din Brăila și cei care vin din afara Capitalei, vor sta alături de galeria sosită din București, la peluza Sud a stadionului Municipal din Brăila.” a spus George Marchidanu.

Înainte de a pleca din Bucureşti, jucătorii rapidiști au avut parte de un moment special în Gara de Nord, acolo unde clubul le-a organizat o acţiune pe care au numit-o ”Întoarcerea la origini”. Ionuţ Voicu şi colegii săi au făcut o scurtă vizită la Salonul Regal, după care au mers la Linia 14, loc în care, în trecut, erau cazaţi fotbaliştii Rapidului fără locuinţă în Bucureşti.

Galeria din București şi-a dat întâlnire duminică, la ora 6 dimineaţa, în Gara de Nord. Trenul suporterilor va pleca la ora 6.35 din Capitală și după sosirea în gara Brăila se vor deplasa spre stadionul Municipal pe jos, însoțiți de echipe de jandarmi. Giuleştenii au solicitat 500 de bilete pentru jocul cu Sportul Chiscani.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •