Jandarmii brăileni desfăşoară acţiuni preventiv – educative, care au drept scop informarea şi educarea tinerilor în vederea adoptării un comportament non violent şi oferirea sprijinului educaţional în privinţa cunoaşterii legislaţiei în materie contravenţională sau penală. Marți, 11 noiembrie, jandarmii brăileni s-au întâlnit cu elevii şi diriginţii claselor a V-a şi a VIII-a de la Şcoala Gimnazială I.L. Caragiale din Brăila.
Activitatea s-a desfăşurat în sistem interactiv, ocazie cu care au fost dezbătute teme de interes: răspunderea contravenţională a minorilor, respectarea regulamentelor şcolare, şi cauze care generează delincvenţa juvenilă. Jandarmii vor desfăşura astfel de activităţi pe tot parcursul anului şcolar, iar în baza parteneriatelor încheiate, se vor organiza şi întâlniri la sediul Jandarmeriei Brăila.
În vederea creşterii gradului de siguranţă şi promovarea unui comportament civilizat în rândul elevilor, odată cu începerea anului şcolar, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila a încheiat noile parteneriate educaţionale cu instituţii de învăţământ preuniversitar din municipiu.