Sâmbătă, 27 februarie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila,  pe timpul unei acţiuni privind protecţia fondului piscicol natural, au depistat, în jurul orei 11.00, în apropiere de localitatea Stanca, kilometrul fluvial 220, cinci bărbaţi cu vârstele cuprinse între 35 și 58  ani  care  pescuiau cu ajutorul a  trei plase de pescuit de tip prostovol.

Totodată, jandarmii brăileni au găsit și 507 kilograme de pește, respectiv 341 kilograme din specia crap și 166 kilograme din specia caras.              

În cauză, jandarmii brăileni au întocmit  procesele-verbale de sesizare privind săvârşirea infracţiunilor de “ producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” și “ deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește” , fapte prevăzute și pedepsite de articolul 64 lit. I și H din OUG 23/2008 .

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •