Campionatele Internaționale ale României “Iolanda Balaș Soter” au ajuns în acest an la ediția cu numărul 65. La întrecerea care a avut loc în perioada 22-23 august 2020, la Cluj Napoca, pe Cluj Arena, au participat și doi atleți brăileni, Iulia Nicoleta Banaga, acum legitimată la CSM Onești, și Andreea Alexandra Dinu, legitimată la LPS Brăila/ CSM Onești.
Iulia Banaga a obținut două medalii de argint, în probele de 100 metri garduri, respectiv 400 metri garduri. La 100 metri garduri au fost doar două alergătoare. Finala a fost câștigată de Anamaria Nesteriuc de la CSA Steaua București, cu timpul de 13.54 secunde, iar Iulia Banaga a terminat a doua, cu timpul de 13.95 secunde.
În proba de 400 metri garduri, locul 1 a fost ocupat de Sanda Belgyan de la CSU Cluj Napoca, iar pe locul 2 s-a clasat brăileanca Iulia Banaga, cu timpul de 59.32 secunde.
Andreea Dinu, în vârstă de 18 ani, a alergat în proba de 200 metri plat, în care s-a clasat pe locul 6, fiind cea mai tânără concurentă în această probă.
