Institutul pentru Politici Publice face un apel către principalii candidați la alegerile prezidențiale din 2 noiembrie să vină la o dezbatere în primul tur al alegerilor. IPP a transmis primilor 6 candidați, conform sondajelor de opinie, propunerea ca această dezbatere să aibă loc miercuri 29 octombrie, la Palatul Parlamentului, de la orele 19.00, stabilind totodată și temele de dezbatere, iar acum mai este nevoie doar de acceptul candidaților.
”Institutul pentru Politici Publice (IPP) – singura organizație neguvernamentală din România care a avut experiența organizării dezbaterilor electorale la cel mai înalt nivel între candidații la Președinție și beneficiind de o credibilitate și obiectivitate recunoscute atât de mediul politic intern, cât și de cel internațional prin misiunile diplomatice – a lansat public invitația de participare la o dezbatere electorală înainte de primul tur de scrutin al alegerilor prezidenațiale 2014, adresată principalilor candidați, după un format utilizat în campaniile din democrațiile consolidate”, se arată în comunicatul IPP.
Candidații invitați la această dezbatere sunt (în ordinea rezultată din sondajele de opinie): Victor Ponta, Klaus Iohannis, Elena Udrea, Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleșcanu și Monica Macovei.
Dezbaterea va avea 4 moderatori, iar IPP a adresat un apel televiziunilor care vor sa transmită dezbaterea să desemneze câte un moderator, fiecare urmând să modereze câte o secțiune tematică, de 30 minute (câte 5 minute pentru fiecare candidat).
Institutul pentru Politici Publice susține importanța informării alegătorilor cu privire la viziunea candidaților în ce privește securitatea, politica externă și stabilitatea politică și economică a României în următorii 5 ani.
Decizia IPP de a lansa această invitație ține cont de faptul că, până în prezent, nu se prefigurează a se organiza o asemenea confruntare electorală desfășurată în semn de respect pentru dreptul alegătorilor de a beneficia de toate informațiile înainte de a se prezenta la urne.