Silviu Mares 18 august 2020

Senatorul PSD, Ion Rotaru a spus că partidul a inițiat o petiție care a fost semnată de peste 800.000 de pensionari din întreaga țară, în care cer o creștere cu 40% a punctului de pensie, așa cum se prevede în lege, și nu cu 14% de la 1 septembrie, așa cum spune ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.

Liderul PSD Brăila spune că este inadmisibil ca opoziția să ajungă să roage Guvernul și să inițieze petiții, pentru a-l determina să respecte legile!

Totodată, Rotaru spune că pandemia de coronavirus a devenit pretextul universal valabil pentru Guvernul PNL pentru a refuza să pună în aplicare legi aprobate de Parlament și promulgate de președintele României, fiindcă „nu sunt bani”.

”Guvernul PNL spune că nu sunt bani pentru alocațiile copiilor și pentru pensii, dar se pare că sunt bani suficienți pentru tunurile trase de liberali și clientele lor politică. Iar recentul raport al Curții de Conturi privind cheltuielile Guvernului în starea de urgență vorbește, printre altele, despre un prejudiciu de aproape 700 de milioane lei, despre peste 800 de cazuri de abateri, nereguli, erori și ilegalități, despre achiziția de măști de protecție la prețuri de 100 de ori mai mari și achiziții de combinezoane și alte materiale sanitare la prețuri de până la 10 ori mai mari. Pentru toate acestea s-au găst bani!

De ce nu sunt bani? În luna ianuarie 2020 premierul Ludovic Orban declara că sunt prevăzute în buget sumele necesare pentru majorarea pensiilor. La rectificarea bugetară s-au menținut fondurile prevăzute pentru majorarea pensiilor.

Lideri ai PNL au acuzat sistematic PSD că „induce panica” și „vrea să sperie pensionarii”, atunci când social-democrații au avertizat că Guvernul Orban nu va majora pensiile cu 40%. Acum se dovedește cine a avut dreptate și cine a mințit.

PSD consideră că pensionarii nu trebuie să suporte costul hoțiilor, tunurilor financiare, plăților clientelare care sleiesc bugetul statului și al evaziunii fiscale întreținute și încurajate de guvernul Orban, în cele 9 luni de când a venit la Putere” spune senatorul PSD de Brăila, Ion Rotaru.

PSD a depus ieri Moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban pentru modul dezastruos și iresponsabil în care a condus țara.

”Dacă aceasta va fi dezbătută și adoptată rapid – până la 1 septembrie – și Guvernul Orban o să cadă, legea pensiilor va rămâne în vigoare în actuala formă, iar pensiile se vor majora cu 40% de la 1 septembrie” a spus Rotaru.

Comentarii