
O soferiţă neatentă a intrat cu maşina direct într-un moped, după ce nu i-a acordat acestuia prioritate de trecere. Puştiul care se afla pe moped, în afara de o sperietură pe cinste, s-a ales şi cu o vizită la spital.
Ieri, 15 iulie, la orele 17:30, B.Alberta, în vârstă 51 de ani, din Brăila, în timp ce conducea autoturismul, pe strada G-ral Eremia Grigorescu, dinspre strada Plevna, la intersecţia cu bulevardul Independenţei, a virat la stânga, fără să acorde prioritate de trecere motociclului condus de brăileanul P.D., de 16 ani, intrând în coliziune cu acesta.
Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila :
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a minorului, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fără să fie necesară internarea. Ambii conducători de autovehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
După ce au efectuat cercetarea la faţa locului, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.