Joi dimineață, la Casa de Cultură din Însurăței, liderii PNL s-au întâlnit cu agricultori din județ. La întâlnirea cu cei doi co-președinți ai PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga au fost prezenți peste 80 de agricultori din Brăila.
Chiar dacă majoritatea celor prezenți erau membri PNL aceștia au pus probleme concrete cu care agricultorii se confruntă. Principalele probleme ridicate de agricultori au fost legate de cadastrul agricol, probleme privind irigațiile, de subvențiile pentru terenurile agricole, dar și de birocrația din băncile românești pentru acordarea creditelor agricole. Agricultorii s-au plâns că în România încă se mai cumpără motorină cu taxa de drum, dar și de faptul că pentru a cumpăra un teren agricol cu credit de la bancă, dobânzile sunt prea mari, iar documentele necesare prea multe, astfel investitorii străini având mai mult succes la cumpărarea de terenuri în România.
[quote]În Brăila, agricultura este baza economiei, iar oamenii de aici așteaptă de la guvernanți, mai mult decât orice, sprijin pentru a face agricultură de succes. Una dintre problemele cele mai mari ale agriculturii este lipsa cadastrului agricol. Victor Ponta s-a lăudat de mai multe ori în acest an că România are excedent bugetar. Și în 2014 a spus la fel, după primele 9 luni ale anului. Întrebarea este: de ce acești bani nu au fost folosiți pentru a rezolva o problemă reală a agriculturii – cadastrul agricol? Din păcate, atunci când vine vorba de investiții – iar cadastrul agricol este o investiție importantă în agricultura României – guvernul Ponta alege să taie, în loc să majoreze[/quote], a concluzionat Alina Gorghiu discuțiile cu agricultorii brăileni.
La întâlnirea de la Însurăței, pe lângă co-președinții PNL au mai fost prezenți cei patru parlamentari de Brăila, dar și alți lideri de la centru: Tinel Gheorghe, Gheorghe Falcă, Vasilica Steliana Miron, Marius Popa, Mihai Voicu, dar și specialistul în agricultură al liberalilor, Costel Caraș.
