Iulian Timofei, prefectul județului Brăila a convocat astăzi Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în contextul confirmării, în cursul zilei de 1 septembrie a.c., a primelor două cazuri de infectări cu virusul West Nile pe raza județului Brăila.
Gabriel Ciochină, reprezentantul Direcției de Sănătate Publică Brăila a prezentat măsurile ce se impun în astfel de situații, cu precizarea că și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a transmis set de măsuri către toate primăriile din județ.
Imediat după ședință, după o discuție prealabilă cu specialiștii DSVSA, împreună cu inspectorul șef al ISU Dunărea Brăila, colonel Cristian Ion, prefectul județului Brăila s-a deplasat în județ pentru a verifica, la nivelul comunelor, dacă au fost implementate măsurile dispuse de DSP Brăila și DSVSA în ce privește limitarea răspândirii virusului West Nile.
”La Gropeni am avut o întrevedere cu primarul comunei, Stan Malinche pe tema măsurilor implementate la nivel local. De altfel, am avut discuții pe aceeași temă și cu primarii comunelor limitrofe comunei Gropeni. Și unii, și alții m-au asigurat că se vor face eforturi privind limitarea răspândirii virusului West Nile, conform dispozițiilor legale”, a declarat prefectul Județului, Iulian Timofei.
De asemenea, sursa citată a precizat că persoana infectată din Gropeni locuiește izolată, la capătul localității. De altfel, DSVSA Brăila a trimis inspectori la fața locului în vederea dezinfectării locuinței și au luat probe de la animalele din gospodărie.
De precizat că aproximativ 80% dintre persoanele infectate cu virusul West Nile nu prezintă nici un simptom.