
În această seară, în jurul orei 19.00, a fost anunțat că s-a declanșat un incendiul la depozitul de făină al fabricii de pâine Frontera, situat pe strada Theodor Aman nr. 99. Cauza probabilă a incendiului ar fi autoaprindere a prafului de făină.
În ciuda vremii reci și a ploii, locuitorii din zonă au ieșit în stradă înspăimântați de posibilitatea ca focul să se extindă și la gospodăriile lor. La momentul izbucnirii incendiului în depozitul de făină nu era nici un angajat, iar alarma a fost dată când au văzut fumul gros care ieșea din zonă.
La faţa locului pompierii de la ISU Dunărea Brăila au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă, reușind să lichideze focul care probabil s-a declanșat de la aprinderea prafului de făină. Acoperişului depozitului a ars pe o suprafață de aproape 50 metri pătrați, alte pagube neînregistrându-se și neexistând victime. În camera respectivă nu se aflau alte materiale, ci doar un ventilator.