
Un incendiu a izbucnit luni după-amiază, în jurul orei 16.30, la un abator situat pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea din cartierul Chercea. Incendiul a izbucnit după ce muncitorii din abator plecaseră acasă.
Locuitorii din zonă au văzut fumul gros, care în câteva minute era vizibil din jumătate din oraş şi au alertat pompierii. La faţa locului au sosit şase autospeciale ISU şi un echipaj SMURD, iar o parte din angajații firmei au fost chemaţi de acasă pentru a da o mână de ajutor.
Din primele cercetări, se pare că incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit produs într-una dintre camerele frigorifice ale abatorului. Flăcările s-au extins într-o hală de mari dimensiuni, construită din panouri tip sandwich, iar acestea au ars mocnit, producând un fum gros, vizibil de departe.
Eforturile pompierilor au fost îngreunate de faptul că reţeaua din care făcea parte hidrantul la care au fost nevoiţi să se lege şi care era situat în faţa abatorului, nu avea presiune suficientă pentru a alimenta toate furtunurile pompierilor.
Specialiştii din cadrul ISU Dunărea Brăila vor stabili dacă abatorul era dotat cu sisteme de stingere a incendiilor și dacă în incintă exista un hidrant funcţional, dar şi dacă societatea funcţiona cu aviz ISU.
În incendiu au ars 1.500 de metri pătraţi de acoperiş, dar nu s-au înregistrat victime.