Luni, 19 februarie a.c., în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au desfășurat 13 acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri. Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății. Polițiștii au intervenit la 33 de evenimente, 28 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 85 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 40.410 lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 8 permise de conducere și au ridicat 3 certificate de înmatriculare.
Luni după-amiază, 19 februarie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza municipiului Brăila ar fi avut loc un eveniment rutier. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele date rezultând faptul că un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe strada Bărăganului, din cartierul Radu Negru, la intersecția cu aleea de acces către parcare ar fi acroșat un vehicul, ce se afla oprit în intersecție. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
Cei doi șoferi implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând faptul că bărbatul de 63 de ani avea o îmbibație alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.