
Treizeci de copii cu dizabilitati din satele brailene se intalnesc saptamanal intr-un club, realizat din fonduri europene, care are drept scop atenuarea gradului de marginalizare si izolare sociala a acestei categorii defavorizate.
Clubul este realizat de Organizatia „Trebuie!”, in cadrul proiectului „Zambim in weekend”, costul investitiei fiind de 10.000 de euro, din care 50 la suta finantare prin programul „Procopil” si 50 la suta finantare proprie.
Cei treizeci de copii cu dizabilitati psihice medii si severe au fost selectati in functie de gradul de handicap I sau II, situatia sociala a familiei si veniturile acesteia, care nu permit plata unor servicii in sistem privat.
Potrivit recensamantului realizat de Institutul National de Statistica in colaborare cu Directia Regionala de Statistica Braila, in mediul rural brailean exista aproximativ 130.000 de locuitori, respectiv 35 la suta din populatia judetului, iar dintre acestia 5 la suta sunt persoane cu dizabilitati.
