Marți, 10 februarie 2026, la sediul ISU Brăila a avut loc o conferință de presă în care Lt. Col. Daniel Sebastian Movileanu. împuternicit inspector șef, a prezentat o evaluare a activității inspectoratului pentru anul 2025.
În cea ce privește activitatea de control, la nivelul ISU Dunărea Brăila au fost executate un număr de 621 controale, dintre care: 27 la obiective de investiţii, 211 la operatori economici, 281 la instituţii, 44 la localităţi şi 53 activităţi de audit la persoanele fizice şi juridice care proiectează, execută, verifică, întreţin şi/sau repară sisteme şi instalaţii de apărare împotriva incendiilor, efectuează lucrări de termo-protecţie şi ignifugare, de verificare, întreţinere şi reparare a autospecialelor şi/sau a altor mijloace tehnice destinate apărării împotriva incendiilor.
În urma acţiunilor de control au fost constatate 3111 nereguli, iar pe timpul controalelor s-au soluţionat 104 nereguli. S-au aplicat 2916 sancţiuni contravenţionale, dintre care 2727 avertismente şi 189 amenzi contravenționale în cuantum de 3.136.900 lei.
În anul 2026 la nivelul ISU Brăila au fost emise un număr de 163 avize transporturi deşeuri periculoase, iar pe raza judeţului au fost efectuate 1657 transporturi deșeuri periculoase cu o cantitate de 12389 tone.
Au fost emise 42 acorduri pentru desfăşurarea jocurilor de artificii.

