Decizia luată de Federația Română de Fotbal, aceea de a accepta la barajul de promovare în Liga a 3-a doar campioanele județene ce încheie competițiile organizate de AJF-uri până în 8 mai, cu minimum 7 meciuri disputate, a scindat “fotbalul mic” din țară.

Euforia acceptării testelor rapide și a reluării întrecerilor fotbalistice după o pauză îndelungată, de mai bine de un an, întrerupere cauzată de pandemia de coronavirus, s-a estompat rapid în fața dificultăților apărute la nivel organizatoric și financiar, timpul fiind extrem de scurt. Astfel, în acest moment numai 23 de județe au demarat activitatea în vederea desemnării campioanelor și implicit a reprezentantelor la barajul de promovare, iar restul de 19, printre care și Brăila, au spus “pas”!

Conform informațiilor furnizate de secretarul AJF Brăila, Mihai Ianoș, echipele din județul Brăila au fost anunțate despre condițiile de reluare a Ligii a 4-a și au avut ca termen data de 12 aprilie. Nicio echipă nu s-a arătat însă interesată de a se înscrie pentru Liga a 4-a. Mihai ianoș a spus că speră ca după 1 iunie să poată începe măcar Cupa României, în vederea pregătirii sezonului viitor de Liga a 4-a și eventual Liga a 5-a.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •