
Iluminat public stradal ultramodern pe LED, se montează în aceste zile în Chișcani și satele Vărsătura și Lacu Sărat. Proiectul, în valoare de aproximativ 100.000 de euro, face parte dintr-un program amplu de reabilitare completă a sistemului de iluminat public din localitatea Chiscani. Investiţia diminuează factura la curent electric a comunei.
[quote]Am demarat reabilitarea iluminatului public prin înlocuirea vechiului sistem, care era format din lămpi pe sodiu, cu un iluminat nou, ecologic, care se realizează prin lămpi cu LED-uri. Acest lucru va scădea consumul de energie electrică. Pentru același număr de lămpi, consumul se reduce la jumătate și suntem și prietenoși cu mediul. Proiectul are o valoare de aproximativ 100.000 de euro și cuprinde satele Lacu Sărat, Vărsătura și Chiscani. În plus, noile corpuri de iluminat au o garanție de 5 ani[/quote], a explicat primarul localității Chiscani, Costică Cojea Busuioc.
Străzile principale din cele trei sate, precum şi câteva dintre străzile secundare beneficiază de iluminat cu lămpi de tip LED. Lămpile vechi vor fi instalate pe străzile care până acum nu aveau niciun fel de iluminat, urmând ca într-o etapă ulterioară și acestea să fie înlocuite cu lămpi de tip LED.

