
Un gălățean de 60 de ani a fost depistat de politiști după ce a alimentat de la o stație peco din Brăila și a plecat fără să plătească. Polițiștii din Ianca l-au depistat și pe cel care vinerea trecută a sustras din incinta Grădiniței din oprișănești un laptop și un videoproiector.
Poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale l-au depistat şi adus la cercetări pe C. Maricel (62 de ani), din municipiul Galaţi, căruia i s-a stabilit că, în ziua de 12 mai ar fi alimentat cu combustibil într-o staţie peco de pe bulevardul Dorobanţilor, din municipiul Brăila, şi a plecat fără să achite contravaloarea de 50 de lei.
Poliţiştii au recuperat prejudiciul şi l-au predat unităţii în cauză, iar pe numele gălăţeanului a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt.
În dimineaţa zilei de 22 mai, la ora 05.50, îngrijitorul grădiniţei din satul Oprişeneşti, oraşul Ianca, a sesizat, prin apel de urgenţă 112, faptul că, în noaptea de 21 spre 22 mai, persoane necunoscute au pătruns în clădire, prin forţarea uşii din termopan, şi ar fi sustras un redresor de la centrala termică, un laptop şi un video proiector. Valoarea totală a prejudiciului este de 4.500 lei.
În urma cercetărilor desfăşurate la faţa locului şi a investigaţiilor efectuate în teren, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Ianca l-au identificat pe C. G. (16 ani), din satul Oprişeneşti, suspectat de comiterea acestui furt.
Bunurile sustrase au fost recuperate şi restituite unităţii prejudiciate.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
