HC Dunărea Brăila a reușit astăzi să treacă de CS Dacia Mioveni după un meci în care abia în minutul 37 au reușit să treacă pentru prima dată la conducere. În final elevele lui Neven Hrupec au câștigat cu 33-28 (18-18).

A fost o victorie muncită a echipei din Brăila, efect al experienței superioare a jucătoarelor antrenate de Neven Hrupec. Prima repriză a fost una frumoasă, cu multe goluri, acțiuni în viteză, dar cu portari care nu au făcut decât serviciul de a scoate mingea din poartă. Mioveniul a marcat primele 3 goluri ale meciului, iar Brăila a marcat primul gol după 145 de secunde de joc. În minutul 9 HC Dunărea a egalat la 6, dar în minutul 17 Mioveniul a ajuns iar să aibă 3 goluri diferență, scor 11-8. Mioveniul a avut ultima dată 3 goluri avans în minutul 21, scor 13-10. Brăila a egalat la 14 în minutul 26, iar până la pauză Dacia a condus cu un gol și Brăișla a egalat, astfel că după 30 de minuite scorul a fost 18-18.

După pauză Dacia s-a menținut la conducere, având în minutul 35 două goluri avans, scor 21-19. HC Dunărea a revenit puternic și a marcat de 4 ori la rând și în minutul 39 conduceau cu 21-23. În minutul 22 Dmitrovic a marcat pentru 22-26, iar în minutul 54 Milic a marcat pentru 25-30. În minutul 59 Dacia Mioveni se apropiase la trei goluri, scor 28-31, dar pe final Brăila a mai marcat de două ori prin Milic și Ichim, care au stabilit rezultatul final al unui meci în care Brăila a jucat slab în primele 35 de minute.

HC Dunărea Brăila: Nenezic, Șerban – Dmitrovic -10 goluri, Udriștoiu -5, Zamfirescu -4, Milic -4, Czeczi 3, Kanaval -3, Tamires -2, Ichim -1, Bucur,  Safta, Epureanu, Coteț.

Cu o etapă înaintea ultimei etape a turului Ligii Florilor, HC Dunărea se află pe locul 7, cu 21 de puncte, iar etapa viitoare va juca cu SCM Gloria Buzău.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •