
În cea de-a doua zi a turneului final de handbal pentru junioare III ce are loc în această perioadă la Tg. Mureș, echipa Liceului cu Program Sportiv Brăila a suferit un eșec în întâlnirea cu LPS Slatina, scor 15-19, după ce la pauză au condus cu un gol diferență.
Cele două echipe au mai fost adversare s-au mai întâlnit în acest an în primul turneu semifinal, când fetele de la Slatina au câștigat cu 24-20 (12-6). În meciul de la turneul final fetele de la Brăila au condus o bună parte din meci, iar în repriza a doua, pe fondul unor ratări, le-au dat posibilitatea celor de la Slatina să treacă la conducere și să câștige la 4 goluri diferență.
Pentru echipa brăileană au marcat: Andreea Oprea – 5 goluri, Nicoleta Popa -5 goluri, Iasmina Ichim -2 goluri, Gabriela Vrabie -1 gol, Mirabela Coteț – 1 gol și Andreea Popa -1 gol.
În celălalt meci din grupă, ASC United Galați a câștigat cu 25-23 (14-9) meciul cu CSS 2 București și astfel, după primele două etape, toate cele 4 echipe au câte 3 puncte, iar meciurile de vineri vor fi decisive pentru calificarea în semifinalele programate sâmbătă.
Vineri, de la ora 15.00, ASC United Galați va întâlni pe LPS Slatina, iar de la ora 16.30, LPS Brăila va juca cu CSS 2 București. Echipele învingătoare în aceste meciuri se vor califica în semifinalele pentru locurile 1-4, iar cele care vor pierde vor juca meciurile pentru clasament, locurile 5-8.