Sport

Halep eliminata in semifinale de Pennetta. Finala surpriza la US Open

Halep eliminata in semifinale de Pennetta. Finala surpriza la US Open

Halep in premiera in semifinale la US OpenSimona Halep a fost învinsă vineri seara de italianca Flavia Pennetta, cap de serie numărul 26, cu 6-1/6-3, în semifinalele de la US Open, după doar 59 de minute de joc.

Simona Halep, care va împlini 24 de ani pe 27 septembrie, a avut un debut de meci destul de bun, a cedat greu primul game, pe serviciul adversarei, iar apoi a făcut un punct la zero, egalând situaţia (1-1). Românca a irosit apoi o minge de break, după care jocul său s-a rupt. Italianca a profitat de situaţie, a evoluat agresiv, a returnat din aproape orice poziţie şi a luat setul cu un incredibil 6-1, în doar 28 de minute.

Pennetta, numărul 26 mondial, a început cu dreptul şi setul secund, reuşind break-ul. Simona a avut o zvâcnire de orgoliu şi a revenit în meci, a avut o evoluţie agresivă, loviturile i-au ieşit şi s-a desprins la 3-1. Greşelile neforţate ale Simonei au reapărut şi Pennetta a făcut un break (2-3), iar Halep a căzut total, adversara reuşind trei game-uri ”albe” la rând. În cele din urmă, Pennetta a obţinut victoria cu 6-3, în 31 de minute.

Halep a fost dominată la toate capitolele statisticii, Pennetta a avut procentaje superioare la punctele făcute din primul serviciu (61%-42%), al doilea (67%-36%), la winners (23-10), a făcut mai puţine erori neforţate (16-23).

Semifinala de la US Open este cel mai bun rezultat pentru Halep la turneele de Grand Slam în 2015, după sfertul de finală de la Australian Open, turul al doilea la Roland Garros şi primul tur la Wimbledon. Totodată este a treia semifinală de Grand Slam pentru Simona, care a mai jucat o finală la Roland Garros şi o semifinală la Wimbledon, ambele în 2014.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 805.000 dolari şi 780 de puncte WTA.

În cealaltă semifinală, Roberta Vinci a învins-o în trei seturi pe Serena Williams, după ce pierduse primul set cu 6-2. Italianca a avut o revenire de senzație și a câștigat setul 2 cu 6-4, iar în decisiv s-a impus tot cu 6-4. astfel, în acest an, finala US Open va fi una italiană, cele două jucătoare făcând pereche la dublu după ce Vinci s-a despărțit de Errani în meciurile de dublu.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •