Duminică, 20 septembrie, de la ora 12.00, echipa de handbal junioare III a LPS Brăila a obținut al doilea succes din acest sezon în grupa C. Fetele pregătite de profesorul Cristian Cezar Preda s-au distrat practic în meciul cu CSS Medgidia și au câștigat cu 22-5 (13-0).
Prima repriză n-a avut istoric, fetele de la Brăila având o apărare foarte bună, iar Alexandra Perianu a fost de netrecut în poartă și în 25 de minute nu au primit niciun gol, înscriind de 13 ori.
Abia în primul minut al reprizei a doua au marcat primul gol fetele de la Medgidia, dar Brăila a continuat să-și mărească avansul până la 17 goluri, prima dată la scorul de 20-3 în minutul 43 și ultima dată după golul de 22-5 din minutul 46 marcat de Diana Gașpar, care avea să fie și rezultatul final al meciului, unul în care echipa din Medgidia nu a contat, nereușind să înscrie nici în situația în care au avut două jucătoare mai mult pe teren timp de un minut.
Pentru LPS Brăila au jucat: Alexandra Perianu și Nicoleta Petre (portari); Carmen Lenuța Bunea – 5 (1 de la 7 m), Diana Gașpar -5 (1 de la 7 m), Mirabela Coteț -3, Alecsandra Moroianu -3, Ioana Teodora Contu -2, Raluca Boală -1, Ana Maria Cazan -1, Iulia Sava -1, Andreea Popa – 1 (de la 7 m), Roxana Popa, Andreea Spînu.
Pentru CSS Medgidia a marcat Ruxandra Mitache – 4 goluri și Costea Melisa -1 gol (de la 7 m). Medgidia a ratat trei aruncări de la 7 m.
În etapa următoare, junioarele III de la LPS Brăila vor juca în deplasare la CS Handbal Art Galați, echipă care a câștigat și ea primele meciuri din acest sezon.
La repriza a doua a meciului LPS Brăila – CSS Medgidia a asistat și Costică Buceschi, antrenorul de la HC Dunărea Brăila , venit să vadă la lucru viitorul handbalului brăilean.