Sport

Galerie foto+video: Dunarea Braila a terminat pe locul 2 la Cupa Valcii

Galerie foto+video: Dunarea Braila a terminat pe locul 2 la Cupa Valcii

HC Dunărea Brăila a încheiat cel de-al treilea turneu de pregătire cu două victorii și o înfrângere, în fața gazdelor de la SCM Rm. Vâlcea. Deși s-a confruntat cu mai multe absențe, din cauza accidentărilor, echipa lui Dumitru Berbece a câștigat clar meciurile cu Bekescsaba și HC Zalău.

În primul meci de la turneul de la Vâlcea, HC Dunărea Brăila a întâlnit echipa organizatoare, SCM Rm. Vâlcea, pregătită acum de Florentin Pera, antrenorul care a fost pe banca Brăilei în campionatul trecut. După ce a fost condusă cu 3-0 în minutul 5, echipa antrenată de Dumitru Berbece a revenit și de la 4-3 în minutul 12, în cinci minute a trecut la conducere cu 7-5. Gazdele au revenit și la pauză au intrat în avantaj, scor 11-10, după ce în minutul 29 Brăila conducea cu 10-9.

Și în repriza a doua meciul a fost unul echilibrat până în minutul 44, când scorul a fost 16-16. Până la finalul meciului HC Dunărea a mai înscris doar de două ori, dar au primit 10 goluri, iar la final s-au impus cu 25-17 (11-10).

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Alina Vătu -5, Nicoleta Tudor -5, Diana Axinte -4, Nicoleta Safta -2, Iryna Shutska -1.

Pentru SCM Rm. Vâlcea au marcat: Iryna Glibko -8, Pricopi -5, Craiu -2, Băcăoanu -2, Florica -2, Fernandez -2, Badea-1, Vasilievska -1, Lopez Herero -1, Khouildi -1.

În celălalt meci al dimineții de vineri, de la Cupa Vâlcii, HC Zalău  a învins echipa ungară Bekescsaba cu 27-23 (13-9).

Vineri după amiază, de la ora 17.00, Dunărea Brăila a întâlnit pe Bekescsaba. După un început ezitant, în care echipa maghiară a condus cu 3-1 și 6-2, echipa pregătită de Dumitru Berbece a revenit și de la 6-8  au marcat de 4 ori consecutiv și au trecut la conducere, scor 10-8. Handbalistele de la Brăila s-au distanțat la cinci goluri, scor 17-12, iar la pauză au intrat în avantaj de 4 goluri, scor 17-13.

Începutul reprizei a doua a fost tot al echipei din Brăila, care a marcat primele două goluri, apoi s-au distanțat la 8 goluri, scor 22-14. Unguroaicele s-au apropiat la cinci goluri, după o serie de 3 goluri consecutive, dar HC Dunărea a reușit din nou să se desprindă la 7 goluri, scor 26-19. În ultimele cinci minute ale meciului Bekescsaba s-a apropiat la trei goluri, scor 27-24, dar la final HC Dunărea s-a impus cu 32-28 (17-13).

Golurile echipei brăilene au fost marcate de: Alina Vătu -12, Nicoleta Tudor -4, Diana Axinte -3, Elena Dache -3, Iryna Shutska -2, Nicoleta Safta -2, Natasha Krnic -3, Cătălina Preda -1, Alexandra Vrabie -1, Iasmina Ichim -1.

În ultimul meci al zilei de vineri, SCM Rm.Vâlcea  a învins pe HC Zalău cu 29-14 (14-6).

Sâmbătă dimineață, HC Dunărea Brăila a întâlnit pe HC Zalău. Fetele lui Berbece s-au impus cu 26-19 (12-9). Meciul a avut un început echilibrat, în care s-a mers cap la cap și ambele echipe au condus până la 5-5 în minutul 10. Brăila a marcat apoi de 3 ori consecutiv și s-a distanțat, ajungând în minutul 26 să conducă cu 4 goluri, scor 11-7.

După pauză Zalăul s-a apropiat la un gol, însă la jumătatea reprizei a doua Brăila a reușit să se desprindă la 5 goluri, scor 17-12, iar cu 10 minute înaintea finalului diferența a fost de 6 goluri, scor 20-14., dar cea mai mare diferență a fost de 9 goluri, în minutul 58, scor 26-17.

Pentru HC Dunărea au marcat: Alina Vătu -6, Elena Dache -5, Nicoleta Tudor -4, Diana Axinte -3, Nicoleta Safta -4, Natasha Krnic -2, Cătălin Preda -1 și Gabriela Vrabie -1. În ultimul meci al turneului SCM Rm. Vâlcea a învins pe Bekescsaba cu 41-28 (21-16)

Clasament final:

1. SCM Rm Vâlcea 6 puncte
2. Dunarea Brăila 4 puncte
3. HC Zalău 2 puncte
4.Bekescsaba 0 puncte

[quote]A fost un turneu util și sunt mulțumit de rezultatele obținute având în vedere lotul avut la dispoziție. Diana Munteanu, Ana Maria Berescu și Cristina Gheorghe au fost accidentate, iar pe Elena Dache nu am contat în primul meci, cu Rm. Vâlcea. sunt mulțumit de jocul pe apărare, dar și în atac, în multe momente ale jocurilor. După acest turneu vom trage linie și vom vedea cum pregătim prima etapă. Până atunci aș mai vrea să jucăm unul sau două meciuri de pregătire, dar să vedem ce echipă găsim ca partener[/quote], a declarat antrenorul Dumitru Berbece.

 

 

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •