Sâmbătă, 24 ianuarie 2025, de la ora 9.00, în fața bustului lui Al. Ioan Cuza din Brăila, au avut loc manifestările dedicate aniversării a 167 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. La 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn și al Țării Românești, după ce, cu câteva zile înainte, fusese ales domn al Moldovei, realizându-se astfel unirea celor două Principate Române sub conducerea unui singur domnitor. Acest eveniment a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat național unitar român.
Unirea Principatelor Române a fost posibilă prin decizii asumate de lideri care au acționat responsabil și cu gândul la viitor. Ea a fost pregătită de o generație de intelectuali formați în marile universități ale Europei, conectați la ideile liberalismului, ale statului de drept și ale modernizării instituționale. Întorși acasă, au înțeles că progresul nu se construiește prin improvizație, ci prin legi clare și instituții funcționale.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a marcat începutul construirii statului român modern. Într-un interval scurt, au fost puse bazele administrației publice, ale sistemului de educație, ale justiției moderne și ale unui stat fiscal unitar. Reformele au fost ambițioase și au urmărit crearea unui stat funcțional.
Manifestările de la Brăila s-au desfășurat într-o atmosferă anostă, fără a se vedea o bucurie pe fețele celor prezenți, în număr extrem de redus. Marii absenți de la eveniment au fost primarul Municipiului, Marian Dragomir și prefectul Iulian Timofei. Dintre parlamentari au fost prezenți senatorul Sorin Moise (PSD), deputatul Florin Cîrligea (AUR) și deputata Doinița Ciocan (PSD).
Manifestările au început cu trecerea în revistă a Gărzii de Onoare de către subprefectul județului Florin Dobrescu, apoi a fost intonat imnul României și a urmat oficierea serviciului religios de către un sobor de preoți. Subprefectul Florin Dobrescu a fost cel care a ținut o alocuțiune pentru evocarea evenimentului.
A urmat un scurt moment artistic prezentat de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, solista Elena Chirvase și dansatori.
Reprezentanții Primăriei, ai Consiliului Județean și Prefecturii, Garnizoana Brăila și reprezentanți de la PSD, AUR și PNL au depus buchete de flori.
A urmat defilarea Gărzii de onoare, care a avut în componență Regimentul 527 Vlad Țepeș, Plutonul Flotilei Fluviale Mihail Kogălniceanu, Plutonul Batalionului Geniu G-ral Constantin Savu și Plutonul Batalionului Artilerie Vlaicu Vodă.
Manifestările s-au încheiat cu Hora Unirii, în acordurile Muzicii Militare a Garnizoanei Brăila și a solistei Elena Chirvase, în care cu greu s-au prins doar o parte dintre cei prezenți.


































