Regiunea Autonomă Găgăuzia – Gagauz Yeri – nu reprezintă alceva decât câteva sate dispersate, din fostul Buceac, aflate pe teritoriul Republicii Moldova, la câţiva kilometri de Brăila, dincolo de Prut. Când spun sate, sunt deplin conştient de semnificaţia cuvântului, deoarece inclusiv Comratul, capitala “ţării găgăuzilor” – traducerea din limba locului – s-ar încadra în acest termen. Comratul este un tărâm uitat de timp din epoca sovietică, împopoţonat cu reclame stridente şi maşini străine, în care se vorbeşte rusa, şi nu “limba regiunii” ce se revendică ca provenind din turcă.
În Găgăuzia se ajunge pe nişte şosele asfaltate ultima dată de Uniunea Sovietică, încadrate din când în când de nişte cătune care seara au aprins câte un bec din patru în patru case, din cauza emigraţiei. Populaţia este formată preponderent din babe nostalgice după URSS, ce se uită la Ostankino – Piervai Canal – şi din care recită ca după Antena 3.
Acum 10 ani, investiţiile turce erau în toi, deoarece găgăuzii ar fi turcii creştinaţi şi limba lor s-ar asemăna în proporţie de 80%. Azi mai sunt doar câteva sute de angajaţi în cele câteva firme turceşti ce au mai rezistat. Se afirmă că sunt 180.000 de locuitori. Probabil atât ar trebui să fie! Majoritatea tinerilor sunt plecaţi la munca peste hotare, în special în Rusia. Chiar şi Başcanul – un fel de preşedinte al ţinutului – are copii peste hotare … Populaţia este îmbătrânită (statisticile dosite spun că mai sunt puţin peste 100.000 de cetăţeni) şi asta face ca mai mult de două treimi să fie asistate de stat – adică de Chişinău. Deci, din punct de vedere economic, Gagauz Yeri este în faliment, neputând să plătească nici asigurările sociale sau de sănătate.
Imperiile au căzut, şi odată cu ele şi cei care au decis asupra năpăstuiţilor, iar omul simplu a rămas acolo unde i s-a zis. Dar omul simplu a rămas cu nostalgia vremurilor trecute sau cu elemente imagologice ale vremurilor trecute. Infrastructura slab dezvoltată, adică drumuri proaste, lipsa investiţiilor din care rezultă lipsa locurilor de muncă, ce a dus la depopularea zonei, populaţia care se bazează pe agricultura de subzistenţă, au dus la un defazaj major faţă de celelalte zone. Nu vi se pare cunoscut?
Reţeta este simplă şi aplicată de fostele imperii: divide at impera. Problema este că verbul “impera” a trecut de la împărat (oricare ar fi el, austro-ungar sau rus) la vecinul şi prietenul din copilărie al omului simplu, vecin transformat în politician veros cu pretenţia de a deveni micul zeu local, atotstăpânitor peste aseturile familiilor sau comunităţii, dar şi peste conştiinţe. Corupţia şi lipsa legislaţiei l-au făcut stăpân peste bunuri, peste mass-media, peste conştiinţe. Şi aşa ne-am trezit că oamenii ies în stradă şi cer ceea ce vrea zeitatea locală. Enclavizarea dorită de micii politicieni locali a dus la pauperizarea şi înapoierea cetăţeanului din acea regiune. Dar nu numai atât! Puţini ştiu că enclava este întotdeauna falimentară.
Problema este că nimeni nu are curajul de a spune lucrurilor pe nume: găgăuzii sunt căraţi în spate de toţi cetăţenii Republicii Moldova. Şi asta cu voia tuturor guvernanţilor care s-au perindat pe la putere. Cât de tare ne putem supăra pe cei care instigă şi pe cei care acceptă? Greu de zis, deoarece nici nu poţi lăsa cateva zeci de mii de oameni să moară de foame, cu toate că se pare că asta îşi doresc!
Acum câteva săptămâni, înainte de referendumul din Crimeea, în Găgăuzia a avut loc unul similar în care s-a votat în proporţie de aproape 99% aderarea la Uniunea Vamală Rusă. Să fi fost o repetiţie a serviciilor ruseşti sau o avanpremieră a ceea ce ar urma să se întâmple?