Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Anchete au desfășurat activități procedurale într-o cauză penală în care, la data de 23.10.2024, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui inculpat (în vârstă de 41 de ani), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată și instigare la fals informatic în formă continuată, precum și împotriva unei inculpate (în vârstă de 26 de ani), cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și fals informatic în formă continuată.
În fapt, în perioada 14 ianuarie – 14 octombrie 2022, în timp ce se afla în municipiul București, inculpata (la data faptelor funcționar în cadrul unei instituții financiare nebancare) a primit de la inculpat (la data faptelor broker de credite), în 14 ocazii diferite, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, suma totală de 21.100 de lei pentru a efectua acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, respectiv ștergerea istoricului negativ din Biroul de Credit pentru 99 de persoane.
În consecință, la instigarea inculpatului, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpata a descărcat fișierele din evidențele Biroului de Credit pentru 99 de persoane, le-a falsificat și le-a reîncărcat în baza de date menționată, în scopul producerii de consecințe juridice, respectiv ștergerea istoricului negativ, cu posibilitatea persoanelor în cauză de a contracta ulterior credite, pe care altfel nu le-ar fi putut contracta.
În cauză au fost efectuate trei percheziții domiciliare în municipiul București, fiind ridicate mai multe documente, precum și suma de 35.000 de lei, în vederea indisponibilizării.
De asemenea, au fost puse în executare două mandate de aducere pe numele celor doi inculpați.
Față de inculpați a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Anchete.