Performanță remarcabilă pentru echipa de handbal fete, învățământ liceal, a Colegiului Național Pedagogic „Dumitru Panaitescu Perpessicius” Brăila, care s-a calificat la faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (O.N.S.Ș), reușind să se ajungă în primele 8 licee din țară.
Parcursul echipei brăilene a început cu dominarea clară a etapei județene, unde elevele de la Pedagogic au obținut victorii categorice în fața Liceului Teoretic „Nicolae Iorga”, scor 30-10, și a Colegiului Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, scor 24-12.
Vineri, 20 martie 2026, echipa a participat la etapa zonală desfășurată la Tulcea, unde au concurat patru formații. Organizatorii de la Inspectoratul Școlar Județean Tulcea au decis ca întrecerea să se desfășoare în sistem eliminatoriu, cu semifinale urmate de finale.
Rezultatele înregistrate au demonstrat superioritatea clară a echipei din Brăila:
Semifinala 1:
Colegiul Național Pedagogic „D. P. Perpessicius” Brăila – Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu (Vrancea) 46-13 (23-3 la pauză)
Semifinala 2:
LPS „Iolanda Balaș Soter” Buzău – Liceul Teoretic „Ion Creangă” Tulcea 34-23 (20-11 la pauză)
Finala mică:
Liceul Teoretic „Ion Creangă” Tulcea – Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu 30-19 (17-8 la pauză)
Finala mare:
Colegiul Național Pedagogic „D. P. Perpessicius” Brăila – LPS „Iolanda Balaș Soter” Buzău 34-14 (16-5 la pauză)
În urma acestor rezultate, clasamentul final al etapei zonale este următorul:
1. Colegiul Național Pedagogic „Dumitru Panaitescu Perpessicius” Brăila
2. LPS „Iolanda Balaș Soter” Buzău
3. Liceul Teoretic „Ion Creangă” Tulcea
4. Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu (Vrancea)
Lotul de jucătoare care a contribuit la această performanță este format din: Radu Grazia, Lefter Diana, Scarlat Monica, Roșu Delia, Ardealeanu Arianna, Istrate Sara, Ancerencu Adnana, Paraschiv Maria, Cotiugă Denisa și Curcan Sara. A absentat, Sîrghi Rebeca, accidentată.
“Felicit toate jucătoarele, au reprezentat cu mândrie județul Brăila și Colegiul Național Pedagogic „D. P. Perpessicius”. Se vede că evoluează la un nivel ridicat, reprezentând atât echipele naționale ale României, la diferite categorii de junioare, precum și echipele clubului H. C. Dunărea Brăila. Pe această cale vreau să mulțumesc pentru sprijin responsabilului competiției la nivel județean, Preda Cezar-Cristian, Colegiului Național Pedagogic, I.S.J. Brăila și H.C. Dunărea Brăila!
Calificarea la faza națională confirmă valoarea și munca susținută a echipei, dar și implicarea cadrelor didactice și a tuturor celor care susțin performanța sportivă în Brăila. Sperăm să revenim cu o clasare pe podium sau, de ce nu, cu titlul național de la Etapa Națională ce urmează să se desfășoare la Brașov în perioada 11.05.2026 – 14. 05. 2026.”, a declarat profesorul Bogdan Grigore, la finalul fazei zonale a ONSS la handbal fete nivel liceal.




