Miercuri seara, de la ora 17.30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila, HC Dunărea a întâlnit pe HC Zalău, în etapa a 15-a din Liga Florilor. A fost un meci în care nu s-a pus niciun moment problema învingătoarei, Dunărea conducând din primul până în ultimul minut, iar la final scorul a fost 30-22 (16-9), iar cea mai mare diferență de scor a fost de 12 goluri, în minutul 49. De la acest scor Zalăul a revenit la 6 goluri și putea să se apropie chiar la 5 goluri, însă finalul a fost al Dunării care a marcat două goluri în ultimele 15 secunde.
Chiar dacă Zalăul a avut primul atac al meciului, primele au înscris jucătoarele de la Dunărea, prin Michalak, apoi Gonzalez a marcat pentru 2-0. Lazic a marcat primul gol al oaspetelor în minutul 3, dintr-o aruncare de la 7 metri, dar Brăila s-a desprins la 5 goluri în minutul 10, scor 7-2. În minutul 17 Jezic a dus diferența la 7 goluri, scor 10-3, apoi Zalău a redus din handicap prin golurile marcate de Lazic și Bălăceanu, iar în minutul 22 handicapul s-a micșorat la 4 goluri, scor 12-8. La finalul primelor 30 de minute scorul a fost 16-9, după ce HC Zalău nu a mai marcat niciun gol din minutul 23, când scorul era 13-9.
În primele 5 minute din repriza a doua Brăila a marcat de 4 ori fără să primească gol și astfel diferența s-a majorat la 11 goluri. Zalăul a răspuns și ea cu 3 goluri la rând, dar în minutul 43 diferența de 11 goluri s-a refăcut, scor 23-12. În minutul 49 golul marcat de Andreea Popa, pe contraatac, a făcut ca diferența să se mărească la 12 goluri, scor 26-14. La scorul de 26-15 în poarta Dunării Brăila a intrat Prodan, iar pe teren erau 6 românce și doar Milosavljevic dintre jucătoarele străine. Multe erori în atac și o apărare rarefiată au făcut ca în minutul 56 scorul să se strângă, 26-20. Golul lui Lixăndroiu din aruncare de la 7 metri a deblocat ”seceta” din atacul Dunării. La intrarea în ultimul minut de joc scorul era 28-22, iar în ultimele 15 secunde ale partidei Dunărea a mai marcat de două ori prin Popa și Bors și rezultatul final a fost 30-12.
Pentru HC Dunărrea Brăila au marcat: Gonzalez – 6 goluri, A. Popa -5, Michalak -4, Kanaval -3, Jezic -3, Liscevic -2, Raicea -2, Lixăndroiu -2, Bors -2, Milosavljevic -1. Au mai jucat: Șerban (2 intervenții), Trusova (5 intervenții), Prodan – Coteț, Venancio, Lupei.
Pentru HC Zalău au marcat: Lazic – 8 goluri, Alexia Nita -4, Jlezi Mouna -4, Bălăceanu -2, Moisin -2, Mărginean -1, Andrița -1. În poartă, Sara Rus a avut 14 intervenții, Năstasă -3 și Ioana Niță -1.
După această etapă, HC Dunărea Brăila este pe locul 6, cu 26 de puncte, golaveraj 450-391, iar în etapa viitoare, duminică, 2 februarie, de la ora 17.30, va juca în deplasare, cu Corona Brașov, echipă clasată pe locul 2, cu 31 de puncte.














