Miercuri după amiază, în Sala Polivalentă din Brăila, Dunărea Brăila a întâlnit pe Corona Brașov în sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin. După cele două înfrângeri din campionat, handbalistele de la Dunărea și-au luat revanșa în fața brașovencelor și au câștigat cu 29-23 (16-13).
Dunărea a început în forță și conducea cu 4-0 în minutul 5, când jucătoarele de la Corona au marcat prima dată. La 6-1 Burcea a cerut timp de odihnă, dar corona nu a reușit un reviriment. La 8-3 Trusova a aparat aruncarea de la 7 metri a lui Krpez, dar tot jucătoarea Brașovului a recuperat și a înscris. În minutul 17 Dunărea s-a distanțat la 6 goluri, scor 13-7. Decizii controversate ale arbitrilor moldoveni au creat tensiuni pe teren și meciul a fost întrerupt mai bine de un minut. Oaspetele au marcat de două ori în dublă superioritate numerică și l-au determinat pe Jan Leslie să ceara time-out, după care Liscevic a marcat pentru Dunărea. Van Kreij a marcat pentru Corona, a urmat o serie de atacuri ratate de ambele părți până când Bors a marcat din extremă pentru 15-10. Lasm și Van Kreij au redus handicapul la 3 goluri, apoi a marcat și Michalak pentru Brăila, iar ultimul gol al primei reprize a fost marcat de echipa din Brașov din aruncare de la 7 metri transformată de Slezak Krpez, stabilind scorul de 16-13.
După pauză primele care au marcat au fost jucătoarele de la Dunărea, prin Jezic, dar în minutul 35 oaspetele s-au apropiat la două goluri, scor 18-16. La scorul de 19-17 Schmelzer a primit a treia eliminare și a fost trimisă în tribună, iar în minutul 39 Lasm a redus diferența la un singur gol. Corona a ratat șansa egalării în minutul 40, dar Șerban a apărat aruncarea lui Dumitrașcu. Michalak, Jezic și Gonzalez au marcat pentru Dunărea și au dus scorul la 22-18 în minutul 43. Șerban a avut o nouă intervenție și pe contraatac Bohme a marcat pentru 23-18. Cu Elena Șerban în zi bună Dunărea s-a distanțat la 7 goluri în minutul 51, scor 27-20. După 9 minute în care nu au marcat jucătoarele de la Corona au înscris prin Ana Maria Șerban, apoi Boiciuc a înscris și ea din aruncare de la 7 metri. Scorul final a fost 29-23, cu 3 intervenții ale Elenei Șerban în ultimul minut de joc.
Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Gonzalez Alvarez -5 goluri, Bohme -5, Jezic -5, Michalak -5, Liscevic -3, Kanaval -3, Milosavljevic -2, Bors -1. Au mai jucat: Trusova (6 intervenții), Șerban (8 intervenții) – Schmelzer, Lixăndroiu, Popa, Venancio, Lupei, Kovarova.
Pentru Corona Brașov au marcat: Van Kreij – 5 goluri, Krpez -5, Lasm -4, Dumitrașcu -4, Ana Maria Șerban -2, Zivkovic -2, Boiciuc -1.



