Sportul e greu, greu de înțeles pentru unii și greu de practicat pentru majoritatea. Sportul nu înseamnă alergarea prin parc sau mersul cu bicicleta, sportul înseamnă multă muncă și dăruire, atât la antrenamente cât și la jocuri. În ultima ședință a CLM s-a aprobat contribuția Municipiului Brăila, prin Consiliul Local Municipal, la bugetul HC Dunărea Brăila, în sumă de 4500000 lei.
Astfel, HC Dunărea Brăila va primi o finanțare de 18.500.000 lei din partea autorităților locale. adică de 10 ori mai mult decât primesc celelalte sporturi la un loc. Mai mult, banii pentru celelalte sporturi se dau de către CJ Brăila pe baza unor proiecte, și pot fi utilizați doar în perioada august -noiembrie a fiecărui an, pentru restul sezonului competițional fiecare club trebuind să se descurce exclusiv din bani privați și din fonduri proprii.
În ședința CLM, consilierul PNL Alexandru Drogeanu, fost jucător de fotbal la nivelul Ligii a 2-a, fost arbitru și actualmente observator AJF, a ridicat problema finanțării sportului în municipiul Brăila. Drogeanu a spus că felicită clubul de handbal pentru rezultatele obținute până acum, dar s-a declarat nemulțumit de faptul că alte cluburi sportive din Brăila nu sunt susținute de municipalitate. Mulți au criticat atitudinea celor de la PNL, care au considerat exagerate sumele pe care CJ Brăila și CLM Brăila le dau către clubul de handbal, susținând că acest club este singurul care a mai rămas, dar uită că s-a ajuns la acest lucru chiar din această cauză, că cei din administrația locală au pompat bani, din ce în ce mai mulți de la an la an, doar către clubul de handbal. Drogeanu s-a arătat nemulțumit și de faptul că primarul Dragomir nu a dat un răspuns la întrebarea ”Când va fi inaugurat stadionul Progresul?”, despre care edilul spunea prin luna octombrie a anului trecut că este aproape gata, cu termenul mult depășit, dar de atunci nu s-a mai întâmplat nimic.
”Indiferent de cât mi-ar plăcea handbalul, nu pot să nu i-au atitudine față de mizeria în care se scaldă sportul brăilean. Aici e problema, nu că alocăm bani către handbal. Foarte bine. Să alocăm. Avem performanțe, avem și noi cu ce să ne mândrim: Handbal Club Dunărea Brăila. Ce facem cu ceilalți? Ce facem cu celelalte sporturi? Aici e problema” a spus consilierul PNL, Alexandru Drogeanu.
Primarul Dragomir, ca un ”iubitor de sport” a deturnat discuția și a încercat să arunce vina tot în curtea PNL. susținând că CSM Brăila, club aflat în subordinea Agenției Naționale pentru Sport, ar trebui să se ocupe de celelalte sporturi. Trecând peste faptul că nu mai știa cum o cheamă pe directoarea de la CSM Brăila, și nici ce funcție anume îndeplinește, Dragomir a invocat faptul că aceasta ar fi promis multe lucruri legate de sport în campania electorală din 2020. Voit sau nu, Dragomir a părut că nu știe cum se cheamă instituția pe care o conduce Anamaria Necoară, despre care a spus că ar fi interimar, deși postul a fost câștigat prin concurs de mult timp. Apoi a insinuat că dacă între timp a luat concursul, știm foarte bine cum s-a luat, uitând că atunci când PSD era la guvernare au încercat să pună pe cineva director la CSM Brăila, dar deși era interimar a ratat de două ori examenul pentru obținerea postului.
Dragomir a spus că în 2020, președintele liberalilor, Ludovic Orban a fost la Brăila și liberalii s-au pozat la stadionul de atletism. Numai că Orban a fost într-adevăr la Brăila, dar nu a fost la stadionul de atletism, ci doar la Bazinul Olimpic, o altă investiție eșuată la Brăila, cu care atunci când se lucra Dragomir se lăuda, iar când lucrurile au dat chix a ”spălat putina”. Ceva își aducea aminte Dragomir, că liberalii și-au făcut poze la stadionul de atletism, dar cu Ionuț Stroe, pe atunci ministru al sportului. Tot în anul 2020, în luna iunie, în vechiul CLM, a fost adoptată o hotărâre prin care Primăria trimitea propunerea către Guvern a ”imobilului „Stadion de Atletism”, situat în Municipiul Brăila, Parc Monument, din domeniul public al Statului şi din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului – Clubul Sportiv Municipal Brăila, în domeniul public al Municipiului Brăila şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Brăila”. De atunci însă nicio vorbă despre ce s-a mai întâmplat cu acea solicitare și care sunt motivele reale care au împiedicat transferul de la Guvern la Primărie a acestuia. Prin toamnă, Primăria se lăuda că a alocat niște fonduri pentru realizarea unei piste de alergare în curtea LPS Brăila, dar asta nu a ajutat prea mult, pentru că pe timp de iarnă atleții de la LPS Brăila se pregătesc unde? În sala de atletism de la CSM Brăila.
Dragomir i-a întrebat pe consilierii liberali câți bani au adus de la Minister (care nu mai există de 8 luni), pentru sportul din Brăila și a acuzat că CSM Brăila nu finanțează toate secțiile pe care le are. Tot Dragomir a spus că CSM Brăila este cel care nu vrea să lase ca stadionul de atletism să treacă la primărie, când de fapt stadionul e în curtea Guvernului, condus acum de șeful PSD, Marcel Ciolacu, iar CSM Brăila doar îl administrează, în limita fondurilor pe care le primește și care sunt insuficiente chiar și pentru funcționarea secțiilor care sunt la club.
Prin toate aceste declarații și acuzații, Dragomir nu a răspuns la întrebarea lui Drogeanu, care se referea la susținerea celorlalte cluburi sportive din Brăila, la faptul că nu sunt baze sportive decente pentru pregătire și jocuri, iar stadioanele de fotbal sunt într-o stare deplorabilă sau nu sunt date în funcțiune după ce ar fi fost reabilitate. Mai mult, Dragomir omite faptul că terenul din mijlocul stadionului de atletism este al Primăriei Brăila, iar pe acea suprafață sunt cele mai multe dintre bălăriile la care face referire. Asta ca să nu mai spunem că și accesul în stadionul de atletism este aproape imposibil pentru un autovehicul mare de când curtea stadionului Municipal, pe unde se poate intra și pe stadionul de atletism, a fost transformată în ”bâlci”.
Legat de stadionul de atletism, Dragomir a spus că inaugurarea acestuia nu se poate face pentru că este o procedură și mai mult nu are ce să spună. Acesta a mai declarat că sunt ”niște chestiuni care nu depind doar de Primăria municipiului Brăila ci și de alte instituții publice”.