Sport

Două medalii de bronz pentru sportivii brăileni la europenele de sambo

Două medalii de bronz pentru sportivii brăileni la europenele de sambo

La Campionatul European de sambo pentru cadeţi, competiţie care s-a desfăşurat la sfârșitul săptămânii trecute la Riga, România a obţinut două medalii de bronz. Ambele medalii au fost câștigate de sportivi de la CSM Brăila, pregătiţi de antrenoarea Carmen Constantin. Andreea Marinescu şi Paul Scurtu au obținut cele două medalii de bronz, iar alți patru sportivi români au obținut locuri 5, unul dintre acestea fiind obţinut tot de o sportivă din Brăila, Maria Naidin.

CSM Brăila a fost singurul club din România care a avut 3 sportivi în lotul pentru campionatele europene de sambo, unde au concurat sportivi născuţi între anii 2003-2005. Toţi sportivii de la CSM Brăila au avut evoluţii foarte bune.

La categoria 48 kg, Andreea Marinescu, născută în 2003, şi-a adjudecat medalia de bronz după ce a câştigat cu scorul 8-0, meciul cu o reprezentantă a Franţei. 

La categoria 66 kg masculin, Paul Scurtu, născut în 2003, a fost la doar câteva secunde de accederea în finală, dar oricum medalia de bronz reprezintă un rezultat excelent pentru sportivul brăilean.

La această ediţie a europenelor de sambo, Maria Naidin, sportivă născută în 2005, s-a clasat pe locul al 5-lea la categoria 44 kg. O poziţie care punctează şi care va fi recompensată printr-o premiere în bani de către federaţia de specialitate.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •