Actualitate

Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

La data de 10 decembrie  a.c., ora 23:30, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Siliștea.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,94 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •